La o distanţă de 9 kilometri de Peştişani, şi la 7 de Câlnic, se află încă un sat – Seuca, parcă din altă epocă. Din ambele direcţii, drumurile sunt pline de hârtoape, iar de toamna şi până primăvara se poate spune că sunt impracticabile. Perioadă în care săucanii nici nu mai coboară şi stau la gura sobei.
Case nelocuite, sat fără naşteri
Pe vremuri, fiecare gospodar avea porcii, oile şi vacile sau boii lui. Inclusiv pe timpul colectivizării agriculturii. Cine să-i controleze pe săucani, din moment ce acolo se ajungea chiar mai greu decât astăzi. Când, totuşi, mult hulitul şi mult judecatul primar Florin Pavel a mai dus aici nişte camione cu pietriş. Sigur că faţă de promisiunile repetate ale asfaltării, distanţa este enormă. Numai că fostul primar, care-i şi acum suspendat, pe timpul cât este judecat în libertate, a mai ajuns prin sat. Pe actualul viceprimar Ilie Fuiorea nu-l vede săucanul doar dacă bate drumul până la Primăria Peştişani şi are norocul să-l găsească la birou.
De la învăţătorul Eugeniu Brânzan – un fel de staroste al Săucii şi al săucanilor pe vremea cât mai era în putere -, fost director de şcoală primară pierdută în instanţă de un pretins proprietar al terenului pe care fusese construită, am aflat că aici de prin anul 1996 nu s-a mai născut niciun copil. Cei mai mulţi săucani şi-au găsit loc de casă ba la Hobiţa, ba la Peştişani, iar la Târgu Jiu există o stradă care-i numai a celor plecaţi din Seuca.
Simion Blendea cu soţia sa deveniseră bucureşteni, unde-au lăsat cei trei băieţi mari ai lor să trăiască viaţă de „capitalişti” – adică, oameni din capitala ţării – dar şi cu mici afaceri ce nu mai merg de vreun an-doi de niciun fel. Ei bine, Simion Blendea mi-a povestit că din vreo 300 de case, cât are satul Seuca, dacă sunt vreo 120 locuite. Şi cum în ele îşi duc viaţa cam 100 de votanţi, autorităţile nu-s interesate de soarta lor. Şi-i vizitează cel mult odată. Din patru-n patru ani. Când sunt alegerile pentru funcţiile de primar şi consilieri locali.
Promisiuni şi iar promisiuni, “marca” liberalo-libertină Ilie Fuiorea
Nea Tică Diaconescu e un om minunat, aşezat şi cam bolnav de inimă. A creat o asociaţie filială – având magazinul lui cu pâine şi cele de primă necesitate într-o gospodărie rurală aproape ca în evul mediu.
Constantin Diaconescu i-a urmat ca delegat sătesc în Consiliul Local Peştişani învăţătorului admirabil care a fost Gigu-Eugeniu Brânzan. Nea Gicu fusese şi consilier local PSD dar n-a mai candidat, pierzându-şi oarecum auzul. Se ducea la şedinţe şi nu înţelegea, adică nu auzea ce se discută. Şi acum încearcă să-l ducă de nas pe Constantin 
Diaconescu. Om cu personalitatea lui, care nu acceptă sfaturile interesate ale unuia mai vârstnic, ce simte că-şi pierde autoritatea. Şi nici n-ar avea ce face cu ele din moment ce l-au ales delegat sătesc abia după 7-8 luni de la alegerile locale de anul trecut, din 10 iunie 2012. În plus, ca delegat sătesc are statut de observator şi nicidecum drept de vot.
Delegatul Tică Diaconescu nici nu-i chemat la toate şedinţele de CL. Iar când discută cu viceprimarul i se promit: „Repararea drumului, repararea podului de la graniţa dintre Seuca şi Câlnic, practic dintre comunelşe Peştişani şi Câlnic. Plus, pietruirea uliţei la Tilea şi toate pe anu ăsta! Başca pietruirea altor uliţe”, cum îi zice lăudărosul de viceprimar Ilie Fuiorea. Ca să-l mai întrebăm şi noi nu-şi mai are 
rostul, din moment ce azi mâine e 1 septembrie, ploile au început dar lucrările de mântuială măcar nici atâta. Despre care, Constantin Diaconescu are o părere proastă, ca şi de mulţi consilieri locali ce „nu au ce căuta acolo!”
Dar să redăm textual declaraţia sa: „Ilie Fuiorea, ca viceprimar, pe noi nu ne-a ajutat cu nimic. Şoselele nu mai sunt 
practicabile nici vara, dar iarna. Fiind o secetă cumplită, căruţele şi maşinile au dizlocat piatra. Mi-a vorbit de asfaltarea măcar 2,5 kilometri de drum şi acum minte că-i proiectul neaprobat. Am fost prezent la şedinţa când s-au dat 1 miliard de lei pentru reţeaua electrică care să lege satul Frânceşti de stadionul PAVEL ARENA. O construcţie aiurea, ce nu va fi gata niciodată! Asta în loc să ne facă şi nouă drumurile la Seuca. În comună se plâng că nu au apă nici satele racordate la apa nepotabilă. Ce să mai zicem de Seuca, unde-au secat şi fântânile.”
De la un roi de albine, la 40 de stupi producători
Harnicul de întreprinzător Simion Blendea e primul care şi-a pus paratrăznet pe casă, care a construit singur un panou solar. De la care avea apă caldă, numai că la o furtună i-a căzut un salcâm pe el şi i l-a spart. Va trebui să-şi facă altul. Are solar ca nimeni în satul fără apă, şi îşi amenajase un heleşteu. Avea şi peşte, dar în primăvară i-a adus viitura mâl, iar acum a secat de tot. Nu ştim etimologia cuvântului ce dă numele satului de Seuca, dar secetele repetate pe aşezarea amenajată în jurul unui deal de argilă ar putea fi o explicaţie.
A revenit la matcă, adică în satul natal, prin 2006. Şi-a luat găini, câţe – mai are şi azi două -, prepeliţele îi dau şi ouă şi carne, iar iepurii sunt peste 40 cu pui cu tot. Porci a crescut patru anul acesta, dar va renunţa că-l costă mult mâncarea lor. Şi nici prea tineri şi sănătoşi nu sunt pentru dificila lor îngrijire. Nici el şi nici neobosita lui soţie şi neîntrecută gospodină.
Tot soţia a fost aceea care, în anul 2010, a auzut un zumzet dinspre Teleşti, ce-o speriase. Era un roid de albine. Nu-şi închisese magazinul, devenit nerentabil din lipsă de cumpărători. Pe atunci nici nu auzise de fonduri europene.
Spre norocul lor, roiul s-a oprit într-un prun, lângă o claie cu fân. Nu ştia nimic despre albine şi s-a dus la domnul Diaconescu, zis „judanu”, şi nu i-a dat o cutie pentru stup. „Că el nu poate să mă ajute”. L-a înţeles şi l-a ajutat finul lui Nicuşor Creţan. A băgat roiul într-o cutie şi a început să citească multe cărţi despre albine, azi fiind şi abonat la revista lunară „Lumea apicolă”. Cum nu l-a ajutat Diaconescu, l-au ajutat cărţile şi, cum spuneam, finul.
Furtul din fonduri europene
El, Simion Blendea, de bine de rău are vreo 40 de stupi şi – în sfârşit – a trecut pe plus. Nu mai are pierderi. La mierea de salcâm a ieşit bine, la tei a plouat şi săracele albine se zăpăciseră că nu mai ştiau nici ele ce se-ntâmplă. Ca să nu piardă unii stupi peste iarna grea şi din ce în ce mai lungă, Simion Blendea le mai dă albinelor din stupi şi zahăr.
Oarece nemulţumire are pentru că sunt mulţi care au accesat fonduri europene – prin Măsura 141 – fără să aibă vreun stup măîcar. Şi primesc câte 1.500 euro anual degeaba. Se fură ca-n zicala: „Fură mama, fur şi eu, fură şi copilul meu!”
Raiul căprioarelor şi cerbilor, dispărut din cauza braconierilor
Cu douăzeci de ani în urmă, la Seuca, erau căprioare la tot pasul. Două mai vin, din când în când, dar Simion Blendea nu le-a mai văzut demult. Să nu le fi bracoinat şi pe acestea.
Tot cu vreo 20 de ani în urmă se găseau coarne de cerb lopătar şi de cerb carpatin la tot mersul prin pădure. Amândouă speciile au dispărut. La fel răşii şi jderii. A mai rămas o pisică sălbvatică de toată frumuseţea. Nici mistreţii nu mai există de ani de zile. Mistreţii de acum sunt, de fapt, porcii în turmă ai oamenilor care le dau drumul şi dacă nu ai gard la culturi le pierzi degeaba.
Cresc pomii, dar şi roşiile
Simion Blendea a plantat pruni, meri, peri, nuci şi un smochin. Numai că smochinul a avut rod bun anul trecut, iar acum deloc.
De patru ani a plantat şi vie, care produce. Via nu are nevoie de prea multă apă. A pus şi lucernă pentru iepuri, dar şi porumb pentru porci. Unele roade sunt de cartea recordurilor.
Ion Predoşanu
P.S. Copiii lui Simion Blendea – trei flăcăi – de la Bucureşti au pus pe Internet imagini cu peisaje ale aproape medievalului sat Seuca. Şi s-au pomenit cu turişti din Franţa, care s-au crucit văzând sălbăticia din Seuca. Dar şi prostul drum dintre Hobiţa lui Brâncuşi şi Seuca
(Ion Predoşanu)
