Se menţine regula U21!

438

Regula jucătorului sub 21 de ani nu are caracter discriminatoriu şi poate fi aplicată în continuare, potrivit unei decizii luate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
“CNCD constată, într-un document trimis Federației Române de Fotbal, că inițiativa tratamentului diferențiat pe criterii de vârstă este justificată în mod obiectiv și rezonabil de un scop legitim, mijloacele de realizare sunt corespunzătoare și necesare, iar măsura este proporțională cu scopul”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Bună pentru Pandurii?
Deşi recunoaşte că nu au rupt gura târgului în meciurile de până acum, Grigoraş şi-a exprimat, în continuare, încrederea în fotbaliştii tineri pe care îi are echipa sa. Tehnicianul Pandurilor a recunoscut că jucătorilor săi le lipseşte experienţa, dar regula impusă de Federaţie îi va ajuta pe viitor.
“Sunt jucători foarte tineri care nu au jucat la un nivel foarte ridicat. Nu putem să-l comparăm pe Hlistei, Trifu sau Pîrcălabu cu Ivan sau Rotariu. Mai sunt alţii care au meciuri foarte multe în Liga 1. Sunt jucători foarte tineri care vin din alt regim de pregătire, nu au avut meciuri la acest nivel şi au fluctuaţii destul de mari în evoluţii. Asta este, ne supunem în continuare regulii, sperăm că vor creşte şi ei, trebuie să le dăm şansă să joace. Deocamdată nu pot spune că sunt foarte mulţumit, dar au talent şi pot mai mult. Acum vom vedea când vor ajunge la un nivel, când vor avea o constanţă în evoluţii”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here