Cândva, oamenii de la ţară, sătenii sau ţăranii cum li se mai zicea, erau nişte oameni harnici şi se ajutau între ei. După aşa zisa Revoluţie, aproape toţi au devenit mai hrăpăreţi, mai răi şi fără de cuvânt. Sunt capabili să-şi dea în cap pentru o palmă de pământ!
Cum s-ar zice, lumea satului s-a stricat. Mai ales din punct de vedere moral. Şi situaţia e valabilă nu numai la mine în sat, la Peştişani. De respectarea legilor, bune sau rele, nici nu mai poate fi vorba. Fiecare e, parcă, numai pentru el. Se judecă pentru pământ, frate cu frate, se pârăsc la Poliţie pentru fleacuri sau pentru lucruri inventate, pur şi simplu. Un vecin, altfel om destul de harnic, tare le mai are cu luatul. El fură şi tot el reclamă. Îl pune pe drumuri pe singurul lucrător al poliţiei comunitare, care îl anchetează pe un altul nevinovat. Până se convinge de adevăr şi poliţistul, mai trece vremea, iar cazurile într-adevăr grave şi cu furturi adevărate rămân nerezolvate. Satele Gorjului nu au fost niciodată sate bogate. Că agricultura de aici nu aduce vreun câştig. De regulă, în anii secetoşi, şi-s din ce în ce mai deşi aceştia, nu se ia pe mere ce se dă pe pere. Costă aratul, costă bani buni şi sămânţa, apoi semănatul, prăşilele de două ori, cu rariţa sau manual, apoi recoltatul şi se fluieră a pagubă. Asta în cazul porumbului. Că la grâu, iese mai mereu, ceva mai bine. Dacă plouă toamna. Cum ar zice bunul meu amic inginerul agronom Geo Vâlcu, stai să vedem toamna: “Cel mai bun agronom e tot Dumnezeu!” Chiar dacă terenurile sunt extrem de fărâmiţate şi cei cu tractoare sunt şi ei foarte puţini. Apoi se mai pierde timp, bani şi viaţă prin audienţele la primarii obtuzi şi prin sălile de tribunal. Sunt cazuri în care dreptatea se obţine cu greu şi abia la CEDO. Ca în cazul consătencei mele Marina Sprâncenatu, nemulţumită de hotărârile greşite şi, deci, în defavoarea sa luate de Comisia de fond funciar a Primăriei Peştişani. Ei bine, a fost pusă în posesie abia după ce i s-a făcut dreptate la CEDO. Şi nu-i singură. Din satul Brădiceni, aparţinător aceleiaşi comune Peştişani, Vasile Frătuţiu îşi aşteaptă izbăvitoarea punere în posesie tot de la CEDO. Chiar dacă un alt consătean al său, Grigore Cartianu – fost coleg de liceu cu primarul Florin Pavel, a primit vreo şapte hectare de pădure, cam nemeritat, pentru că părinţii săi ar fi avut niscaiva pământ pe la lacurile din Brădiceni. Lacuri artificiale, construite prin excavare pe vremea defunctului CAP şi cumpărate, între timp, de interlopul Coco Păun. Un cetăţean mai presus de lege, care se plimbă de colo-colo, neavând deci buletin de Peştişani, adică drept de vot dar, probabil, un bun cotizant la fondurile necesare unei campanii electorale. Fiecare îşi duce crucea cum poate. Cei care fură şi vând ce nu-i al lor nu păţesc nimic. Sunt atâţia, nu doar la Peştişani, ci şi în Târgu-Jiu sau alte localităţi gorjene, cu dosare penale. Cu pedepse cu suspendare în cel mai rău caz. Că majoritatea sunt bine merci! Cine-i plânge de milă lui Ionel Manţog face o mare greşeală. Oricând, ne-am putea aştepta ca el să fie reşapat. La UNPR. Ca şi Antonie Solomon, fostul primar, arestat şi făcut scăpat, al Craiovei. A înşirui prea multele nedreptăţi, unele strigătoare le Ceruri, ne-ar lua prea mult spaţiu. Revenind la funestul UNPR, făcut partid contra legilor electorale ale statului, băgăm de seamă cum creşte ca o gogoaşă înfuriată. Orice ţăran sau orice ţărăncuţă semnează o adeziune de membru UNPR pentru numai trei pâini! Atât de mult a sărăcit lumea, încât îşi vinde semnătura pe mai nimic. Iar UNPR-ul, devenit partid parlamentar prin încălcarea legilor statului, îşi poate trage bani serioşi de la şi aşa atât de sărăcitul Buget al ţării, în funcţie de câţi membri de partid are! Încât putem spune că, Sărăcia şi Nedreptatea guvernează România!
Ion Predoşanu
