Sărăcia – mână-n mână cu prostia, lăcomia şi hoţia!

507

Mă bucur că am avut norocul să-l cunosc şi să mă aflu în preajma unuia dintre cei mai mari miniştrii de Externe ai României – Excelenţa Sa Ştefan Andrei. Ieşise din închisoare unde-l băgase fostul lui coleg de partid Ion Iliescu, ajuns preşedinte al României, dar nu mai avea locuinţă.

Îl găzduia, la vremea când l-am cunoscut eu prima oară, Valeriu Tabără (fost coleg de armată cu amicul meu scriitorul Teodor Bulza, cu care-am ajuns la fostul mare diplomat român!) pe atunci ministru al Agriculturii şi preşedinte al dispărutului PUNR(şi din vina lui şi din cea a lui Virgil Măgureanu – cu PNR-ul lui şi al catindatului la prezidenţiale Marian Munteanu!), într-o vilă de protocol a ministerului Agriculturii, undeva pe la Buftea. Temporar, până şi-a luat o căsuţă pe la Snagov, unde locuieşte şi azi cu distinsa lui Doamnă Violeta Andrei, o preafrumoasă actriţă pe care nu o suporta Coana Leana. Şi o interzisese la Televiziune şi în filme.
Să intru în subiect, totuşi. Fiind bun prieten cu Poetul naţional Adrian Păunescu, avea o rubrică de memorii în revista săptămânală „Flacăra lui Adrian Păunescu”, ce mai apare şi acum prin osârdia Anei-Maria Păunescu şi a lui Andrei Păunescu. Săptămânal îşi aducea colaborarea, scrisă cu migală şi uluitoare memorie, pe coli de caiet studenţesc cu linii pătrăţoase. De matematică, adică. La un moment dat m-a luat cu Domnia sa şi l-am condus cu liftul, apoi până în Calea Victoriei. Cred că era prin anii 2003-2004 şi-mi relata o întâlnire cu primul ministru din acea vreme – Adrian Năstase. Un om pe care-l aprecia, sincer, cunoscându-i capacităţile intelectuale încă dinainte de ‘89.
Normal, l-a felicitat pentru ascensiunea meritată. De prim ministru şi preşedinte al PSD. Mi-a rămas în minte spusele Imensului Diplomat Ştefan Andrei către mai tânărul Adrian Năstase, fost şi el ministru de Externe valoros în Guvernul Petre Roman, dacă nu mă-înşel: „Măi Adriene, eşti un om capabil şi ai în faţă o carieră extraordinară. Cu o condiţie. Să nu te mânjeşti pe mâini cu miere!” M-am gândit la situaţiile mai multor politicieni de la Bucureşti, dar şi din Gorj. Cei de pe meleagurile noastre, mânjiţi ca lumea cu mierea sau smântâna la care-au avut acces direct. Se ştiu. Ionel Manţog şi alţii ca el, aflaţi după gratii sau făcuţi scăpaţi prin pedepse cu suspendare, sunt nişte cazuri oarecum banele. Din nefericire, cam numeroase. Ideea din titlul de azi mi-a sugerat-o o discuţie cu bunul meu amic inginerul agronom Geo-Victor Vâlcu, de loc din Roşia de Jiu, cel care-a copilărit la Târgu-Jiu. Unde-a fost vreo 14 ani bătuţi pe muchie director al gospodăririi judeţene de partid. Nu s-a mânjit pe mâini cu nimic, ba chiar a invocat o situaţie nepotrivită şi a renunţat la funcţie. Spre a trăi mai fără stres, într-un mediu mai curat. Ca agronom şi director al unei Staţiuni ce se ocupa cu castanii, la Boroşteni, dar care exporta anual zeci de tone de prune ori gutui pe unde se puteau acestea vinde atunci. La Boroşteni, castanii au revenit, pe loturi, vechilor proprietari. Şi, au dispărut! Gutuii, la fel. Nişte nepricepuţi i-au tăiat. Doar amicul meu Tică Mac Sprâncenatu se mai ocupă de gutui. Ca pomi roditori. E un subiect – acesta al castanilor – pe care-l voi trata cu alt prilej. Dar pe la noi, vorba bravului Geo, „sărăcia merge mână-n mână cu prostia”. Iar eu am completat că şi cu lăcomia şi hoţia. Situaţia de la Primăria Peştişani nu face excepţie.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here