Salvamont Gorj, la final de proces de acreditare

1713

Întrucât la sfârșitul acestei luni expiră acreditarea Serviciului Public Județean Salvamont Gorj de a desfășura activități de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți și certificările capacității operative de intervenție a celor patru formații de salvare montană care acționează în județul nostru, serviciul Salvamont și Consiliul Județean Gorj au întreprins toate măsurile necesare obținerii unei noi acreditări. Astfel, a fost întocmită documentația necesară acreditării, proces în care este verificat modul de organizare, baza materială, alocațiile bugetare, resursa umană, capacitatea de intervenție, structura operațională de salvatori și gradul de acoperire a zonei montane și submontane. Consiliul Județean Gorj a asigurat toate elementele necesare îndeplinirii condițiilor de acreditare și a aprobat, în ultima ședință, noul Regulament de organizare și funcționare al Salvamont Gorj, adaptat și completat la noile prevederi legislative apărute în acest an, precum și o nouă structură organizatorică care să asigure capacitatea operațională a fiecărei dintre cele patru formații de salvatori montani, desemnate legislativ să preia apelurile de urgență și să intervină la un număr 30 de tipuri de situații de urgență produse în zona montană și în alte zone cu acces dificil. ,,O ultimă etapă necesară acestui proces de acreditare este reatestarea salvatorilor din cadrul serviciului Salvamont, activitate care s-a desfășurat weekend-ul trecut, timp de trei zile salvamontiștii gorjeni parcurgând o serie de teste practice organizate în zona de abrupt din Cheile Sohodolului, continuate luni și marți cu trei exerciții practice de salvare din perete și teren variat, două pe timp de zi și unul pe timp de noapte, în zona Cheile Galbenului, acțiuni la care vor fi evaluați de către o comisie de specialiști în domeniu. Pentru menținerea unui standard ridicat al serviciilor de salvare desfășurate serviciile Salvamont se acreditează, din punct de vedere al capacității operaționale, la fiecare cinci ani, iar salvatorii montani se atestă profesional la fiecare trei ani, iar modul corespunzător de organizare a Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj va asigura fără probleme reacreditarea acestei structuri pentru următorii cinci ani”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here