Salariile boşilor din CEO, supuse la votul Consiliului de Supraveghere

136

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrunit ieri în şedinţă la Turceni, a avut pe ordinea de zi şi salariile colosale ale Directoratului CEO. Se vehiculează că acestea s-ar fi aprobat, în forma anunţată recent de parlamentarul Dan Ilie Morega, dar cu anumite limite impuse de anumite criterii de performanţă care trebuie îndeplinite pentru încasarea banilor.

Membrii Consiliului de Supraveghere al CEO s-a întrunit ieri pentru a supune la vot şi salariile şefiilor din CEO, numai venitul lunar al lui Constantin Bălăşoiu dorindu-se a fi de 33.000 de lei, în timp ce a directorilor de Divizii de 26.000 de lei lunar. Documentele au fost realizate de câteva zile, pentru a fi trecute pe ordinea de zi iar Consiliul de Supraveghere să le supună la vot, cele anunţate de către deputatul Morega fiind corecte, mai ales că există documente în acest sens.

Salarii babane şi ceva performanţă
Şedinţa de la Turceni s-a prelungit destul de mult, fiind mai multe puncte pe ordinea de zi. Nu au lipsit discuţiile pe marginea salariilor colosale propuse de Bălăşoiu, cuantumul salariilor fiind zice-se aprobat. Există însă anumite limite impuse de criteriile de performanţă puse solicitanţilor pentru a da o formă de legalitate acestora. Dan Ilie Morega, Ion Călinoiu, Vasile Popeangă au criticat salariile pe care Bălăşoiu le-a impus pentru el şi apropiaţii lui, deşi acesta nu a recunoscut existenţa acestor salarii din cinci cifre.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here