Doi tineri îndrăgostiți din București au reușit să facă din ziua de Dragobete o zi pe care nu o vor uita niciodată, după ce au ales să vină la Târgu-Jiu și să își unească destinele la Poarta Sărutului. Alina și Gabriel Marin au o poveste de dragoste de peste un deceniu, cei doi hotărând de abia acum că a venit momentul să spună “DA” și în fața ofițerului de stare civilă. Ambii lucrează ca inspectori la Executări Silite în cadrul ANAF și niciodată nu au mai fost până acum la Târgu-Jiu. Au ales însă Poarta Sărutului și orașul lui Brâncuși pentru că au dorit să rămână cu o amintire de neuitat. “Ținând cont că niciunul nu am mai fost aici, ni s-a părut un loc mai romantic, mai cu semnificație decât este de obicei, atunci când te duci la Primărie, faci nunta local. Noi am vrut ceva mai deosebit pentru ca atunci când vom îmbătrâni să putem să le spunem copiilor și nepoților pe unde am fost și ce am reușit să facem în această zi”, a declarat mirele. Proaspăta soție a acestuia va fi în curând și proaspătă mămică, mireasa fiind gravidă. Mai are cam o lună și ceva până va naște un băiețel și spune și ea că a fost și dorința ei de a se căsători într-un loc special. “Am vrut să fim într-un loc special, mai ales că și momentul este unul special. După un număr de ani care se apropie de 10, relația noastră a ajuns în acest punct și, în plus, am vrut să fie o zi specială și pentru ce va urma. Vom avea un bebeluș peste circa o lună și ceva. Am venit aici unde nu știam pe nimeni, am fost primiți cu mare drag și iată că ni s-a împlinit ceea ce am plănuit. Oricum vom mai reveni cu mare drag pentru că ne-a plăcut orașul, l-am și învățat și ne bucurăm de tot ceea ce avem aici”, a spus proaspăta doamnă Marin. Primarul Marcel Romanescu a fost cel care a oficiat ceremonia de la Poarta Sărutului. El i-a declarat căsătoriți pe cei doi bucureșteni și i-a invitat să mai revină în oraș ori de câte ori au posibilitatea. Edilul a menționat cu această ocazie că nu va oficia pe perioada mandatului său căsătorii de Sfântul Valentin, dorința sa fiind de a respecta strict sărbătoarea românească a iubirii. Ca urmare, în afară de noaptea de Revelion, doar Dragobetele mai rămâne sărbătoare în care tinerii își pot uni destinele la Poarta Sărutului într-un cadru oficial.
Gelu Ionescu