S-a deschis Târgul de Paşte

315

Picture 002Târgul de Paşte, organizat în centrul oraşului de către primărie, s-a deschis vineri. Târgul se desfăşoară până pe data de 11 aprilie, gorjenii având până atunci prilejul să cumpere diverse produse tradiţionale aduse de comercianţi din mai multe zone ale ţării.

Târgul de Paşte la Târgu-Jiu s-a deschis vineri. În ciuda vremii ploioase, câţiva comercianţi s-au Picture 008încumetat să-şi ia în primire locul de desfacere şi vânzare a produselor. Toţi cei care doresc să cumpere produse tradiţionale de la producătorii din ţară sunt aşteptaţi până la sfârşitul săptămânii viitoare la căsuţele amplasate în centrul municipiului, unde se comercializează produse lactate, produse din carne şi de panificaţie. În ceea ce priveşte preţurile produselor, pentru un kilogram de urdă de oaie de la Sibiu, de exemplu, târgujienii vor scoate din buzunar 15 lei, în timp ce kilogramul de caşcaval afumat, adus din aceeaşi zonă, costă 35 lei iar pastrama de oaie 25 lei/kg. De la căsuţele din centrul municipiului mai pot fi cumpărate prăjituri, miere, dar şi produse din carne. Târgul se va desfăşura până în data de 11 aprilie şi se află la prima ediţie.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here