La revederea aniversării a 50 de ani de la absolvire în mai 2003 s-a făcut propunerea ca să ne revedem cât ne va ţine bunul Dumnezeu în viaţă în ultima sâmbătă din luna mai la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, fost Şcoală Normală, apoi Şcoală Pedagogică, unde în fiecare an distinsul profesor doctor Gheorghe Gorun ne întâmpină cu multă plăcere. Seria promoţiei noastre a fost de două clase_ A şi B.
Noi, cei de la A am avut ca diriginte pe domnul profesor de limba şi literatura română, Victor Andriţoiu şi, după felul cum ne preda ca un bun pedagog, îmi permit să-i ofer următoarele versuri:
„De domnul profesor Victor Andriţoiu elevii spun
Că a fost alături de noi fiind un profesor bun
Ne recomanda să citim multă lectură şi ne cerea
Să învăţaţi, că vă ajută în viaţă gramatica”
Colegii de la clasa B l-au avut ca diriginte pe domnul profesor de pedagogie Ion Dragomir, pe care şi noi cei de la A l-am avut ca profesor de pedagogic şi nu pot să uit că toate lecţiile pe care ni le preda şi observaţiile şi indicaţiile date când predam şi noi la clasele I-IV de la Aplicaţie, ne-au ajutat mult în activitatea noastră de dascăli pentru instrucţia şi educaţia tinerelor generaţii. Şi drept mulţumire şi preţuire pentru distinsul profesor Dragomir, ofer şi dumnealui versurile:
„Cu omenia ce o avea şi când ne preda ne-a pus pe fir
Distinsul profesor de pedagogie Ion Dragomir
La lecţii când cu drag importanta pedagogie
Sădea în elevi ca noi şi omenie
Că era un domn profesor bun şi sfătos
Căci glasului dânsului era blând şi sfătos
Întotdeauna ne ademenea cu sfaturi bune
Ca să ajungem şi noi, elevi ai şcolii, dascăli de renume”
Noi, absolvenţii Şcolii Pedagogice promoţia 1953, am prins vremuri destul de grele că era perioada de după Al II-lea Război Mondial când România a fost obligată să plătească Rusiei pagube pentru război şi a urmat şi seceta care a micşorat producţia vegetală, care a avut efect şi asupra meniului pe care îl aveam prevăzut pentru ziua respectivă să-l mâncăm. Erau vremuri grele, dar le-am învins, am învăţat şi ne-am comportat civilizat atât în clasă, în pauze, cât şi când aveam învoire generală duminica să vedem un film la cinematograful Căldăruşe şi când ne plimbam prin Grădina Publică şi ascultam şi fanfara militară care cânta duminica în Foişor şi toţi elevii şi elevele şcolilor din Târgu-Jiu eram în uniforme şcolare, cu numărul matricol pe mână şi emblema şcolii. Noi suntem generaţia ce am parcurs de-a lungul vremii trei perioade din istoria zbuciumată a României. Anii copilăriei şi clasele primare în perioada înainte de 23 august 1944, în anii grei ai celui de-al doilea război mondial, când ţara noastră era slab dezvoltată economic şi social. Am pornit spre învăţământ ca să luminăm mintea cu tăbliţe şi condeie, în trăiştile agăţate la gât, cu opincile în picioare din pielea porcului ce se tăia de Crăciun. Am învăţat în şcoli în care eram câte trei şi chiar patru clase cu un singur învăţător, că cei care trebuiau să ne înveţe erau plecaţi pe front. Au venit clasele gimnaziale, în condiţii şi mai grele, ale sărăciei de după război accentuată de seceta prelungită a anilor 1946-1947, într-o ţară hăituită de boli şi epidemii de tifos care au distrus vieţi omeneşti. În anul 1949 ne-am înscris la Şcoala Pedagogică de Învăţători din Târgu-Jiu pe bază de concurs, am ajuns să ne bucurăm în anul 1953 când a avut loc absolvirea anului IV şi susţinerea examenului pentru diploma de învăţător; s-a hotărât să ne revedem din 10 în 10 ani şi aceste revederi au avut loc până la cea de 30 de ani, în anul 1983, când distinsul profesor Ion Dragomir ne-a însoţit şi la Tismana, unde au fost vizitate Mănăstirea, Chioşcul lui Coşbuc, Ocolul Silvic şi Păstrăvăria, Cooperativa Meşteşugărească Artă Casnică. Seara, masa festivă a fost servită la motelul din Brazi, unde a venit să cânte şi o orchestră de vestiţi lăutari din Tismana. La revedere, pentru 40 de ani nu s-a mai interesat nimeni; în anul 1993 eu m-am dus la profesorul Ghiţă Câlniceanu, colegul nostru de promoţie care era şi preşedinte al Sindicatului Învăţământ, o filială a dascălilor din Gorj. Eu care l-a restul revederilor am scris adrese şi numere de telefon, i-am propus colegului Ghiţă să convocăm colegii pentru o revedere după 50 de ani de la absolvirea şcolii. Ghiţă a fost bucuros de propunerea mea şi m-a întrebat cum putem să-i anunţăm. Atunci eu i-am spus că am copie după cataloagele celor două clase, unde am trecut adresele şi numerele de telefon la care am putut să mă gândesc şi la clasa mea (cunosc adresele la toţi cât şi la majoritatea de clasa B a colegului Ghiţă). I-am spus că de anunţarea lor mă ocup eu iar ele să se ocupe de organizare pentru fotograf, clasă şi pentru masa festivă. Ghiţă a fost bucuros de propunerea mea şi a luat legătura cu domnul profesor doctor Gheorghe Gorun, directorul Colegiului Naţional Spiru Haret, fosta noastră Şcoală Pedagogică, unde la revederea noastră ne-a aşteptat şi ne-a prezentat interiorul Colegiului modernizat; în toată clădirea numai săli de clasă şi laboratoare, iar bucătăria, sala de mese, magaziile şi dormitoarele sunt localuri noi. Cu toate că sâmbătă personalul cantinei este liber, ei ne pregătesc şi ne servesc masa festivă. Să revenim la revederea noastră la 50 de ani, când niciun profesor din cei care ne-au instruit şi educat nu au mai fost în viaţă; am cerut permisiunea colegilor să propun doi colegi cărora eu le voi da copie după cataloage, să facă pe diriginţii şi să strige catalogul clasei şi noi să spunem prezent. Toţi colegii au fost de acord şi eu am propus să facă pe diriginţii doi copii de învăţători. La clasa mea, am propus pe colegul Caie Dragotă, care la vârsta de 6 ani, împreună cu fratele lui Ionel, a rămas orfan de ambii părinţi; Caie a ajuns profesor, iar mai târziu scriitor şi poet, precum şi colaborator al ziarului Gorjeanul, în timp ce fratele său Ionel a ajuns învăţător, întreţinuţi de unchiul lor învăţătorul Pantelimon Gaga. Pentru clasa mea B am propus pe Ghiţă Câlniceanu, al cărui tată învăţător, cu mari eforturi, a putut ţine la şcoală 4 copii care au devenit cadre didactice, iar al cincilea tehnician veterinar. Azi, cei care mai suntem în viaţă, cu părul nins sau fără păr, sprijiniţi de un baston, la o vârstă de peste 76 de ani, ne mândrim cu foştii noştri profesori care au ştiut şi s-au străduit să ne modeleze minţile şi sufletele , pentru ca şi noi, la rândul nostru, să facem tot la fel pentru tinerele generaţii. Merită dragi colegi să le aducem un pios omagiu de recunoştinţă celor care, de acolo unde sunt şi unde vom ajunge şi noi, în lumea cerească, ne privesc cu mândrie că ne-au format ca oameni şi ca dascăli, cei pentru care vom ţine un moment de reculegere: Panaitiu, Radu Raita, Furtunescu, Andriţoiu, Dragomir, Galaci, Daimaca, Atena Dumitrescu, Cancer, Modoran, Pecingină, Aninoiu, Vâlcu, Cârstoiu, Arjoca, Manta, Racozzi, doctorul Ilarie Popescu; vom ţine un moment de reculegere şi pentru dragii noşti colegi, care au decedat înainte de termen şi pe care să nu-i uităm. Aceştia au fost: Ion Alexandrescu, Ion Brâncuşi, Dumitru Brâncuşi, Carol Ciobanu, Ion Ciurea, Emil Cornoiu, Nicolae Dragotoiu, Sabin Drăguţ, Petre Fuiorea, Gheorghe Grama, Ion I. Buran, Dan Murăreţu, Titu Mihăilescu, Ion Mutu, Antonie Neamţu, Pavel Plop, Ion Pârvulescu, Gh. Popescu, C. Popescu, Dumitru Popică, Daniel Para, Gheorghe Şişiroi, Ionel Schinteie, Matei Sichitiu, Constantin Şurlea, Nicolae Tănăsescu, Aristică Ţuculina şi Nicolae Vâlceanu. Dragi colegi, revederea noastră este programată pentru ora 9 în ziua de 28 mai, când suntem aşteptaţi de domnul profesor doctor Gheorghe Gorun pentru a face poza de amintire; cred că toţi colegii sunt de acord cu mine, ca atunci când va ieşi la pensie, să fie un anunţ la Gorjeanul şi să venim să-i urăm viaţă lungă cu sănătate, fericire, şi împliniri, să-i cântăm tradiţionalul „La mulţi ani” şi pentru toate acestea să închinăm o cupă de şampanie.
Vă aşteptăm cu drag, Sandu Ciolacu
