Reuşitele şi eşecurile „marii coaliţii” din Germania

414
„Marea coaliţie” care a guvernat Germania timp de patru ani a reuşit să pună în practică unele dintre proiectele pe care le-a inclus în foaia sa de parcurs, însă alte dosare au eşuat din cauza divergenţelor dintre conservatori şi social-democraţi, comentează AFP.

REALIZĂRI
LOCURI DE MUNCĂ: numărul şomerilor a scăzut cu un milion în decurs de patru ani, însă este de aşteptat ca el să crească în acest an, după declanşarea crizei mondiale la sfârşitul lui 2008.
CRIZA MONDIALĂ: Guvernul a deblocat 500 de miliarde de euro pentru a susţine băncile aflate în dificultate, peste 80 de miliarde de euro pentru relansarea economiei „reale”. Din această sumă, cinci miliarde au fost canalizate către foarte populara „primă de casare”, care a dinamizat vânzarea de autoturisme.
Cele două tabere s-au mobilizat şi pentru a găsi un cumpărător şi a aduce garanţii publice constructorului de automobile Opel.
PENSII: a fost aprobată creşterea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei. Reforma – un alt angajament comun al celor doi parteneri – se va aplica foarte progresiv, între 2012 şi 2029.
EŞECURI
SĂNĂTATE: coaliţia nu a reuşit să reformeze în profunzime sistemul public al asigurărilor de sănătate, confruntat cu deficite colosale. Mulţi comentatori văd în acest lucru principalul eşec. Cele două tabere au prezentat proiecte diametral opuse şi au convenit asupra unui compromis calificat recent ca fiind „şchiop şi hibrid” de săptămânalul Der Spiegel.
SALARII: SPD a dorit introducerea unui salariu minim generalizat, egal pentru toată lumea. Dreapta nu a fost de acord. De aici a luat naştere un compromis: salarii minime în anumite sectoare profesionale, diferite de la o ramură la alta şi de la o regiune la alta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here