Republica Moldova vrea o cooperare mai strânsă cu Rusia

397
Republica Moldova va încerca să îşi dezvolte cooperarea cu Rusia şi cere autorităţilor ruse să îi acorde un împrumut, a declarat vicepremierul moldovean înaintea vizitei sale de vineri la Moscova, relatează RIA Novosti.

Valeriu Lazăr, care este şi ministru al Economiei, va vizita Moscova în cadrul reuniunii obişnuite a Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente, CSI.
„Rusia este principalul aliat strategic al (Republicii) Moldova. Ţara noastră este foarte interesată de o colaborare strânsă cu Rusia”, a declarat Lazăr joi.
În opinia lui această cooperare va ajuta cele două state să înfrunte consecinţele crizei economice globale.Premierul Vlad Filat a stabilit integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi depăşirea crizei economice ca principale priorităţi ale Guvernului său. Premierul rus, Vladimir Putin, a acceptat în iunie să ofere Chişinăului un împrumut de 550 de milioane de dolari pentru programe de investiţii, solicitat de fostul preşedinte comunist, Vladimir Voronin. Negocierile în acest sens nu s-au încheiat. Lazăr a precizat că va cere Rusiei să acorde o tranşă de 150 de milioane de dolari cât mai curând posibil, adăugând că ţara are „mare nevoie” de aceasta. „Dar nu avem nevoie numai de împrumut, ci şi de un parteneriat cu Rusia”, a adăugat acesta.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ, după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here