Reflecţii teologice – Despre sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

1260

Printre sărbătorile Bisericii noastre dreptmărtoare, închinate sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu se numără şi sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom, care sunt prăznuiţi şi Duminică, 30 ianuarie 2022. Să spunem că ei s-au prăznuit şi aparte, în cursul lunii ianuarie, şi anume: Sfântul Vasile, în ziua întâi, Sfântul Grigorie, în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii, dar, merită precizat faptul că prin veacul al XI-lea s-a produs o neînţelegere între creştinii din Constantinopol, când unii ziceau că Sfântul Vasile, prin marile sale lucrări de binefacere, ar fi cel mai însemnat dintre aceşti trei sfinţi, alţii ziceau că Sfântul Grigorie, prin bogăţia ştiinţei lui, s-ar fi ridicat deasupra celorlalţi şi, în sfârşit, o a treia parte a credincioşilor considerau că de cea mai aleasă cinstire trebuie să se bucure Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că nimeni nu l-a putut întrece în cuvântările sale. Pentru aceasta, ca să fie aplanată discuţia, un episcop din acea vreme, şi anume Ioan cel din cetatea Evhaitelor, prin arătare dumnezeiască, s-a ridicat să împace cele trei tabere de credincioşi, rânduind ca pe viitor, în ziua de 30 a lunii ianuarie, să se prăznuiască la un loc aceşti trei sfinţi, ca unii care sunt deopotrivă de bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de către toţi credincioşii. El a înfrumuseţat apoi slujba lor cu felurite tropare, canoane şi cântări de laudă, făcând astfel pace în Biserică. Pentru că Sfântul Vasile cel Mare s-a născut şi a trăit în veacul al IV-lea în slăvita cetate Cezareea, în provincia Capadocia din Asia Mică. într-o evlavioasă familie, care a dat Bisericii şase sfinţi. Mama se numea Emilia, iar un frate al său a fost Sf. Grigorie de Nyssa, ajuns şi el episcop şi mare învăţat creştin, După ce termină şcolile cele mai vestite de atunci, în Cezareea şi la Atena, Sf. Vasile se retrage la o mănăstire, întemeiată de el, dându-i rânduielile unei vieţi de obşte. Este hirotonit apoi preot, în anul 364, iar în anul 370 este ales arhiepiscop al Cezareii, păstorind până la moartea sa, întâmplată la 1 ianuarie 379. Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sf. Vasile a purtat o grijă cu adevărat părintească faţă de mulţi săraci, bătrâni, neputincioşi, văduve şi orfani, întemeind, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor acelora: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele. Pentru aceste fapte cu adevărat creştineşti, el şi-a câştigat dragostea păstoriţilor săi, care au văzut în el chipul desăvârşit al păstorului careţi pune sufletul pentru credincioşii săi! A scris şi multe cărţi de învăţătură creştinească. Una dintre cele mai însemnate este aceea în care explica textul Sfintei Scripturi privind cele şase zile ale facerii lumii (“Hexaimeronul”), în alta tâlcuia mai mulţi psalmi (omilii); unele lucrări dădeau diferite învăţături pentru viaţă, altele osândeau învăţăturile greşite ale ereticilor, arătând care este adevărata învăţătură a Bisericii, şi multe altele. Sf. Vasile s-a străduit să înfrumuseţeze şi sfintele slujbe, lăsându-ne Liturghia care-i poartă numele şi care se săvârşeşte de zece ori într-un an.
Marele prieten al Sf. Vasile, adică Sf. Grigorie de Nazianz, numit şi Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu, s-a născut în Arianz, tot în Capadocia, pe la anul 330. Tatăl său era episcopul Grigorie, iar mama se numea Nona. A învăţat carte în casa părintească, apoi la şcolile din Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei şi Atena, având coleg pe Sf. Vasile. Se spunea despre ei că nu cunoşteau decât două drumuri: al bisericii şi al şcolii. Când s-a întors în ţara sa, Sf. Grigorie Teologul se retrage la mănăstirea întemeiată de Sf. Vasile! Dar tatăl său şi credincioşii din Arianz doreau ca el să fie slujitor la altarul Domnului. De aceea, bătrânul său tată, îl hirotoneşte preot în anul 361. El se simte nevrednic de o asemenea cinste şi fuge la Sf. Vasile. Se întoarce însă nu peste mult timp, la stăruinţele tatălui său, pe care-1 ajută de acum înainte în slujba sa. El ţine chiar o cuvântare în faţa credincioşilor, în care le vorbea despre fuga sa, arătându-le că nu s-a simţit destul de vrednic ca să primească înfricoşata Taină a preoţiei. În anul 371 Sf. Vasile îl face, tot peste voia sa, episcop al cetăţii Sasima, de unde, nu peste mult timp, se retrage iar într-o mănăstire. Pe la 379, pleacă în capitala Imperiului, la Constantinopol, ca să pună capăt tulburărilor prin care trecea Biserica şi în anul următor ajunge chiar episcop al marii cetăţi. În anul 381 este chemat să conducă dezbaterile celui de al doilea Sinod ecumenic, care a osândit învăţătura greşită a lui Macedonie despre Sfântul Duh. El nu stă însă mult nici în scaunul arhieresc al Constantinopolului, căci răutăţile omeneşti îl fac să se retragă în Capadocia. A cârmuit apoi, pentru scurt timp, episcopia din Nazianz, iar prin anul 383 se retrage definitiv în Arianz, unde-şi petrece ultimii ani ai vieţii în meditaţie şi rugăciune. A murit prin anii 389-390, având o viaţă zbuciumată, dar, totuşi, totuşi, a scris şi el multe cărţi de învăţătură teologică. Mult mai însemnate ca acestea sunt însă numeroasele lui cuvântări, mai ales cele rostite în Constantinopol, care fac din el unul dintre cei mai mari predicatori creştini şi care i-au adus mai târziu numele de ,,Teologul”, pentru că în cărţile şi în cuvântările sale, vorbea în mod deosebit despre Sfânta Treime, precizând învăţătura Bisericii despre aceasta.
Sf. Ioan Gură de Aur sau Hrisostom, care nu era capadocian ca primii doi, ci din Antiohia Siriei, a văzut lumina zilei pe la mijlocul secolului al IV-lea, fiind fiul unui dregător militar care a murit curând după naşterea sa. A fost crescut de mama sa văduvă, Antuza, o femeie evlavioasă, care a dat o creştere foarte îngrijită fiului ei. A învăţat carte în Antiohia şi la un vestit învăţat elin cu numele Libanius, care se gândea chiar să-l lase pe Ioan în locul său ca dascăl, fiind cel mai sârguincios dintre învăţăceii lui. După moartea mamei sale, s-a retras în Munţii Antiohiei, unde a dus o viaţă izolată, în rugăciune şi meditaţie duhovnicească! În anul 380 se întoarce în Antiohia, fiind hirotonit deacon, iar, timp de 12 ani a fost preot, rostind acum numeroase predici în toate bisericile cetăţii, care i-au dus vestea în toate părţile. În anul 397, a fost ridicat la cinstea de arhiepiscop al Constantinopolului şi în această înaltă slujire, el luptă împotriva relelor pe care le-a găsit, aşezând peste tot buna rânduială. Mai mult chiar, în predicile sale a început să osândească toate păcatele celor bogaţi şi puternici, ca: mândria, lăcomia, luxul, necinstea şi altele, începând chiar cu împărăteasa de atunci, Eudoxia. În acelaşi timp, era un sincer apărător al săracilor, al sclavilor şi al tuturor celor aflaţi în necazuri, sprijinindu-i cu vorba, dar mai ales cu fapta. Toate aceste lucruri i-au atras duşmănia împărătesei, care a poruncit să se convoace un sinod care să-l înlăture din scaunul său. Sf. Ioan a fost trimis în exil, dar la scurt timp este readus, căci se răsculaseră păstoriţii săi, care cereau revenirea ierarhului în scaun. Dar, Sf. Ioan nu încetează să mustre în predici pe împărăteasă, lucru care i-a adus a doua înlăturare din scaun. Este trimis acum în exil într-un loc foarte îndepărtat, tocmai în Armenia, la Cucuson. Acestea se petreceau prin anul 404. Pentru că la Cucuson avea legături cu prietenii săi din Antiohia şi Constantinopol, s-a dispus să fie trimis într-o localitate şi mai îndepărtată, pe ţărmul de răsărit al Mării Negre, dar, n-a mai ajuns acolo, căci a murit pe drum, la 14 septembrie 407. Aşa s-a sfârşit viaţa de luptă şi de propovăduire a cuvântului dumnezeiesc a acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos, de la care ne-au rămas multe cărţi de învăţătură. între acestea pomenim tâlcuirile sale la multe cărţi ale Sfintei Scripturi (omilii), apoi cartea ,,Despre preoţie”, o minunată operă, în care înfăţişează, ca nimeni altul până azi, măreţia şi frumuseţea slujirii preoţeşti. De la el au rămas şi o mulţime de cuvântări care, pentru frumuseţea şi adâncimea cugetării lor, i-au adus mai târziu numele de ,,Gură de Aur” (Hrisostom sau Zlataust, în limbile greacă şi slavonă), fiind până azi cel mai strălucit predicator al Bisericii, pentru că de la el ne-a rămas şi Liturghia care-i poartă numele şi care se săvârşeşte aproape în toate duminicile şi sărbătorile de peste an.
Valentin Daniel CORNESCU, student, Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here