Noul secretar general al NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, a intrat în funcţie, ieri, într-un context îngreunat de provocarea din Afganistan şi într-un moment în care Alianţa Nord-Atlantică lansează o amplă reflecţie cu privire la viitorul său rol – notează Agenţia France Presse. El va trebui să convingă repede că nu este în acest post pentru a duce o cruciadă împotriva lumii musulmane, nici pentru a transforma Alianţa într-un “poliţist mondial”, potrivit unor diplomaţi şi responsabili ai NATO.
Pentru acest liberal danez, care, pe când era premier, a susţinut intervenţia americană în Irak şi a apărat dreptul presei daneze de a reda caricaturile ce-l reprezentau pe Mahomed, sarcina se anunţă delicată, comentează agentia citata.
Chiar această problemă de imagine a fost invocată de Turcia pentru a se opune, iniţial, numirii lui. Potrivit Ankarei, numindu-l pe Rasmussen, Alianţa risca să fie acuzată că se războieşte cu Islamul într-un moment în care îşi intensifica operaţiunile în Afganistan.
De la numirea sa, Anders Fogh Rasmussen a acordat o deosebită atenţie Turciei. “A făcut turul capitalelor, începând cu Ankara, şi l-a luat drept şef de cabinet pe actualul ambasador danez în Turcia, Jesper Vahr”, observă un înalt responsabil al NATO. ”Problema imediată pentru el va fi să facă în aşa fel încât ceilalţi aliaţi să accepte promisiunile făcute Ankarei”, explică înaltul responsabil. Drept mulţumire pentru unda verde, Turcia ar fi obţinut ca un post inedit de secretar general adjunct însărcinat cu parteneriatele NATO să-i fie rezervat, adaugă France Presse.
Anders Fogh Rasmussen porneşte, totuşi, cu un avantaj: pagina irakiană, care a zguduit puternic NATO, a rămas în urmă. Predecesorul său, olandezul Jaap de Hoop Scheffer, ajuns la conducerea Alianţei în ianuarie 2004, în contextul gravei crize cu privire la ofensiva din Irak, a “contribuit la calmarea spiritelor”, potrivit unui diplomat.
Atmosfera s-a ameliorat cu atât mai mult cu cât Franţa, care a sprijinit candidatura danezului, a revenit în structura militară a NATO în luna martie.
Totuşi, un alt mare dosar îl aşteaptă pe Rasmussen: acela al relaţiilor cu Rusia, inevitabile, care divizează NATO. Ţările care se opuneau cel mai mult intervenţiei din Irak – Franţa, Germania, Belgia – sunt şi cele care dovedesc cele mai mari reticenţe faţă de ideea intrării Ucrainei şi Georgiei în NATO, contrar poziţiei susţinute de Washington şi Londra. După conflictul ruso-georgian din august 2008, parteneriatul NATO-Moscova abia a fost relansat.
Anders Fogh Rasmussen soseşte şi într-un moment în care NATO lansează dezbaterea cu privire la noul “concept strategic” care trebuie să-i inspire conduita pe viitor.
Acest text de referinţă ar urma să fie adoptat la sfârşitul lui 2010. Până atunci, discuţiile se anunţă aprinse între cei care insistă, precum SUA, asupra noului rol “global” al Alianţei şi cei care, precum Franţa şi Germania, ţin la statutul ei tradiţional de alianţă militară regională. Moscova, adaugă AFP, urmăreşte aceste dezbateri cu neîncredere.
Secretarul adjunct al Consiliului securităţii Rusiei, Vladimir Nazarov, le-a spus aliaţilor la 22 iulie că NATO nu trebuie să aspire la rolul de “poliţist al lumii”.
