Raluca Niţoiu ţine audienţe, iar decedaţii nu! – Organizare haotică şi (a)brambureală pe site-ul Puşcăriei Târgu-Jiu

336

Vrem, nu vrem avem de-a face cu crase neglijenţe ale cadrelor şi conducerii Penitenciarului Târgu-Jiu. Prea ocupaţi cu Bilanţurile-Bairam, aceştia cam uită de chestiuni ce-i fac puţin de tot hazul.

Cu imensă durere-n suflet, şi părere de rău aşijderea, unele cadre şi poate chiar conducerea puşcăriei din Târgu-Jiu regretă plecarea focoasei Raluca Niţoiu la Craiova. Este şi motivul, că altul nu găsim, pentru care unii berbanţi şi onor conducerea Penitenciarului din urbea de pe Jii, probabil în amintirea unor frumoase clipe în care-or fi gustat din farmecele ei personale – cu care-a înzestrat-o Mama Natură, ea considerându-se atee – continuă s-o păstreze pe site-ul instituţiei. Ca Şef Serviciu Educaţie, suava Raluca are – după cum ne-o zice chiar site-ul -, chiar azi, joi, şi program de audienţe. Cine vrea să încerce să se înscrie la audienţe pentru o bună (re)vedere, că oricum altceva n-ar reuşi să obţină n-are decât s-o facă. Pe propria răspundere. Dacă nu, este preferabil Facebook-ul. Unde-i la fel de faină şi a şters chestia aceea că „doreşte să discute despre orice numai de PSD nu!”
De pe acelaşi site, bineînţeles, oficial vă mai puteţi informa că pentru contractarea forţei de muncă merită să contactaţi personalul specializat de la Organizarea Muncii. Pe adresa de e-mail gdinca@dgp.ro. Dumnezeu să-l odihnească-n pace şi să-i ierte lui păcatele pe acela care a fost Gheorghe Dincă. Dar ni se pare prea mult ca la 7 (şapte!) ani de la decesul acestuia să mai reuşească a fi contactat în spaţiul virtual al internet-ului şi să mai figureze pe o adresă de e-mail.
Aţi putea crede că aceste două aspecte – cu Raluca Niţoiu şi regretatul Gheorghe Dincă – sunt neinteresante. Totuşi, acestea vorbesc limpede despre organizarea haotică şi (a)brambureala care au năpădit precum buruienile grădinile GAZ-ului – mândria directorului ec. Ion Popescu, altfel Comisar şi prisăcar priceput! Când să mai aibă omul timp să-şi strunească subalternii ori subalternele. Majoritatea neamuri între ele ori fini şi naşi.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.