Rădoi a definitivat lotul U21

474

Selecţionerul naţionalei mici, Mirel Rădoi, a stabilit tricolorii care vor ataca partidele cu Ţara Galilor şi Liechtenstein. Pe 12 octombrie, România U21 va da piept cu echipa britanică la Cluj-Napoca, pe stadionul “Doctor Constantin Rădulescu”, iar pe 16 octombrie, la Ploiești, pe arena “Ilie Oană”, naționala va întâlni codaşa grupei. România trebuie să obţină cel puţin 4 puncte pentru a se califica la turneul final al Campionatului European, indiferent de rezultatele din celelalte partide care se dispută în grupă. Antrenorul de la U21 este convins că elevii săi vor trata cu maximă seriozitate ultimele meciuri din preliminarii. Tehnicianul a declarat că este o şansă foarte mare pentru echipa sa de a demonstra că România are o generaţie de valoare pe care se va putea constitui viitorul schelet al primei reprezentative. „Aș vrea ca înaintea acestei partide jucătorii să conştientizeze că nu au realizat încă nimic. Trebuie să înţeleagă că acest meci este unul capital. Noi avem meteahna asta să ne împiedicăm la sfârșit. Sper ca noi să reușim să trecem de acest lucru și să fim un imbold pentru generațiile viitoare. La cum i-am văzut pe băieți, eu cred că ei au înțeles singuri ce au de făcut. Sunt foarte mulți jucători cu calitate tehnică și sper ca fiecare să înțeleagă ce are de făcut pentru echipă. Eu cred că numai așa ne putem califica. Mă gândesc la primul meci pentru că este cel mai important. Dacă vom reuși să câștigăm și în al doilea meci nu putem să luăm un punct împotriva celor din Liechstenstein, înseamnă că nu avem ce căuta la Campionatul European”, a spus Mirel Rădoi. „Am avut ghinion la tragere, dar datorită grupului şi că suntem băieţi cu un caracter foarte frumos, am reuşit să trecem peste momentele grele. Avem două meciuri foarte grele şi mergem să luăm şase puncte. Nu ne gândim la niciun rezultat de egalitate sau înfrângere”, a declarat mijlocaşul de la FCSB, Dragoş Nedelcu. “Noi aşa sperăm şi cu gândul acesta vom intra în teren, că vom lua cele 3 puncte şi îi vom trimite acasă. Este un pas foarte important, pentru că dacă nu reuşim să ne calificăm, lumea va uita cu siguranţă de tot ce a fost până acum.Şanse mari nu ne dădeam, ţinând cont şi de ce grupă am avut, eu zic că nu e o grupă foarte uşoară, dar mă bucur că împreună am reuşit să ajungem în acest moment”, a spus şi jucătorul Craiovei, Alexandru Cicâldău. Cele 9 câștigătoare de grupe merg direct la EURO, în timp ce 4 din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.
Lotul României U21 pentru jocurile cu Ţara Galilor şi Liechtenstein:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Butean (AFC Astra), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alex Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
Mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul)
Atacanți: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esjberg).
Clasamentul grupei:
ROMÂNIA 8 5 3 0 13-4 18
Bosnia-Herțegovina 9 6 0 3 22-7 18
Portugalia 8 5 1 2 20-9 16
Elveția 9 3 1 5 10-15 10
Țara Galilor 8 3 1 4 8-11 10
Liechtenstein 8 0 0 8 2-29 0
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.