Rabla pentru persoanele juridice, extinsă până în octombrie

438

Persoanele juridice şi instituţiile publice din Gorj pot depune dosarele în vederea participării la Programul „Rabla” până la sfârşitul lunii septembrie. Iniţial termenul de depunere a dosarelor expira în câteva zile, acum însă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a hotărât prelungirea termenului până la data de 30 septembrie.

„Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea termenului de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice, până la data de 30 septembrie 2013“, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Potrivit sursei citate, cea de-a doua etapă de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice s-a încheiat joi, fiind acceptate 67 de dosare pentru 254 autovehicule, în timp ce 220 de dosare au fost respinse. Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate şi respinse în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului, precizează AFM. Până în prezent, 820 de dosare au fost depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice. Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea de a depune un nou dosar de finanţare în vederea participării la program, la sediul AFM, până la data de 30 septembrie 2013, se mai arată în comunicatul AFM. În iulie, după prima etapă de evaluare şi validare a dosarelor, 378 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor publice în cadrul programului „Rabla“ urmau să fie repartizate celor 81 de persoane juridice validate până la acel moment, 105 tichete revenind Ministerului Afacerilor Interne.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here