Pus la plată după ce a șantajat un agent rutier

469

Bărbatul din Dolj care în primăvară a făcut pe șmecherul după ce un agent rutier l-a tras pe dreapta pentru a-l sancționa că circula cu viteză a fost condamnat acum de instanțele de judecată și pe linie civilă, fiind obligat să îl despăgubească pe polițist. Ștefan Cioroianu a primit în vară o condamnare penală, iar acum instanța a decis ca el să îi dea 5000 de lei lui Ion Brânzan, verdictul magistraților nefiind unul final. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Brînzan Ion. Obligă inculpatul Cioroianu Ştefan la plata sumei de 5 000 lei cu titlu de despăgubiri morale. Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat”, a decis instanța.
Ștefan Cioroianu a fost tras pe dreapta și informat de către agentul rutier Ion Brânzan că va primi o amendă de 195 de lei, moment în care doljeanul i-a propus polițistului „o înțelegere” pe care acesta nu a acceptat-o. După ce s-a trezit în brațe cu procesul verbal de sancționare, șoferul a sunat la 112 și a anunțat că a fost victima unor abuzuri ale polițistului gorjean, fapt care a presupus deschiderea unei anchete. Cercetările care au urmat nu i-au fost deloc favorabile însă lui Cioroianu, acesta alegându-se în cele din urmă cu un dosar penal pentru șantaj, fiind trimis în judecată și pus sub control judiciar. Măsura a fost luată după ce cazierul rutier al acestuia arăta că individul a primit peste 30 de sancțiuni în ultimii ani și de trei ori i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, toate aceste măsuri nefiind suficiente pentru a-l disciplina.
Sentința penală din luna iunie îl condamnă pe Cioroianu la 2 ani și 2 luni de pușcărie, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 3 ani, timp în care individul ar trebui să nu mai recidiveze. Mulțumit cu sentința respectivă, bărbatul nu a mai contestat sentința, decizia judecătorilor obligându-l pe acesta să presteze și muncă în folosul comunității. „Pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul Primăriei Municipiului Craiova sau Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” Craiova, urmând a fi individualizată în concret de către consilierul de probaţiune. În baza art. 96 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere. Deduce din pedeapsaă aplicată perioada reţinerii și arestului preventiv, începând cu data de 06.05.2015 până la data de 31.05.2015”, se arată în sentința penală rămasă definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here