Protest spontan la Palatul Justiției din Târgu-Jiu

569

Starea de tensiune din magistratură se adâncește și în județul Gorj. După ce judecătorii și-au exprimat nemulțumirile a venit rândul grefierilor să protesteze. Aproximativ 80 de persoane și-au întrerupt, vineri, activitatea, între orele 10.00 – 13.00, solicitând condiţii mai bune de muncă şi salarizare unitară. Grefierii au intrat în sălile de judecată doar pentru cauzele urgente. “Schemele de personal sunt subdimensionate, se muncește foarte mult peste programul de lucru și orele suplimentare nici nu sunt plătite și nici nu există posibilitatea de a ne lua liber, datorită volumului, mare de activitate. Mai sunt destule probleme cu privire și la depozitarea dosarelor, nu există spații de arhivă. Condițiile de muncă nu sunt tocmai bune”, a declarat liderul de sindicat Ion Păun. “În sistemul nostru există foarte mari inechități salariale, între noi, grefierii, de la un tribunal la altul, de la o curte de apel la alta, salariile au fost calculate în mod greșit. Un grefier cu aceeași gradație, cu aceeași vechime, are salariul diferit”, a precizat grefierul Valentin Bivolaru. Numai la Tribunalul Gorj sunt angajați aproape 70 de grefieri.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here