Prostituatele minore Niculina, Victoria şi Georgiana, chemate la bară cu proxenetul Taşcău

431

fetiteCele trei tinere, minore la momentul producerii infracţiunii, care au fost recent trimise în judecată pentru prostituţie dar şi proxenetul acestora, Marius Viorel Taşcău, vor ajunge astăzi în faţa magistraţilor Judecătoriei Târgu-Jiu. Primul termen în procesul penal, pe fond, a fost stabilit imediat după ce fetele au fost trimise în judecată pentru prostituţie iar Taşcău pentru proxenetism.

La Judecătoria Târgu-Jiu, astăzi cele trei fete, prin reprezentanţii lor legali, dar şi peştele acestora, vor oferi primele declaraţii în faţa instanţei de judecată pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată, adică prostituţie şi proxenetism. Chiar dacă încă catalogăm drept dură trimiterea în judecată a fetelor, în locul unei sancţiuni mai uşoare, procesul cu cele patru personaje se anunţă interesant. Să nu uităm că la dosar se află unele înregistrări de maximă importanţă la care şi presa poate apela, asta dacă unii care au ameninţat cu instanţa ziariştii intenţionează să îi dea pe aceştia în judecată pentru calomnie. Probele audio de la dosar pot fi astfel mijloacele de apărare cele mai bune pentru ziariştii care au vrut să ofere opiniei publice detalii din dosarul “Sex cu minore”. Poate fi şi un avantaj pentru aceştia sau nu? Aşa că aviz amatorilor.

Pe când finalul anchetei pentru cei care au făcut sex cu elevele minore?

Dacă fetele şi proxenetul au fost supuşi oprobiului public, procurorii ar trebui să facă la fel şi pentru cei care, contra cost, au beneficiat de serviciile elevelor-prostituate. Numele grele au fost dosite în dosar, fiind scoşi la rampă doar câţiva tineri necăsătoriţi, unii cu tinichele de coadă, cum este cazul lui Copotoiu. Pe când însă şi restul anchetei, mai ales că pedepsele pe care le riscă cei care au făcut sex cu minorele sunt de la 3-12 ani?

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here