Programul „Cornul şi laptele”, la schimb cu after-school

370

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Guvernul intenţionează să renunţe la programul „Cornul şi Laptele”. Banii folosiţi în scopul derulării programului vor fi direcţionaţi, astfel, către programele after-school, care ar putea intra în aplicare din toamnă.

Victor Ponta a catalogat programul „Cornul şi laptele” ca fiind o risipă de bani, despre care a spus că trebuie regândit. „Vreau aceeaşi bani să încercăm să-i folosim la ceva mai util, de exemplu la after-school, pentru că în acest moment sunt copii care într-adevăr au nevoie şi vin la şcoală şi e bine pentru părinţi – vorbesc de cei din familii modeste, unde programul îşi atinge scopul – şi sunt foarte mulţi copii care nu mănâncă nici cornul respectiv, nu beau laptele, îl aruncă, îl irosim absolut degeaba”, a susţinut Victor Ponta. Premierul a mai precizat că un program „mai ţintit” pentru cei care au nevoie de ajutor, precum cel de after-school, ar fi mai potrivit a fi finanţat de la bugetul de stat. Iar întrebat dacă sumele din programul „Cornul şi Laptele” asigură necesarul pentru programele de after-school, acesta a spus că „o să facem o evaluare, pentru că orice asemenea program poate fi făcut începând cu anul şcolar din toamnă”.

Lapte, corn şi un măr
Programul „Cornul şi laptele” a fost iniţiat în timpul guvernării Năstase, având ca obiectiv atragerea copiilor fără posibilităţi materiale în şcoli. Elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore primesc gratuit produse lactate şi de panificaţie, în fiecare zi. Începând cu anul şcolar 2012-2013 elevii primesc şi câte un măr la şcoală, potrivit legii.
La Gorj în urmă cu câteva luni, comisarii CJPC Gorj au depistat mici deficienţe în ceea ce priveşte abateri de informare la produsele lactate oferite elevilor, în sensul că pe ambalajul produsului «brânză topită cu smântână» data de consum nu era inscripţionată în mod lizibil. Produsul prezenta imagini imprimate pe ambalaj care se suprapuneau în câmpul vizual pe data de consum. Petru cele descoperite, comisarii au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here