Mai zilele trecute n-am crezut că are rost să-l bag în samă pe clevetitorul Jiji de Becali când se răţoia la românii ce-i luau apărarea demnului specialist şi profesionist dr. Raed Arafat arabul. Un arab mai român decât majoritatea românilor. Hăitaşul becaliot se simţea dator faţă de stăpânul lui şi, crede Zeus, al întregii ţări încă numită România.
Curajul cetăţeanului arab, cu soaţă şi copii români i-a scos din letargie pe târgmureşeni. Iar mai apoi, într-un lanţ ce s-ar vrea tăvălug, pe mii de români amărâţi de pe aceste năpăstuite meleaguri. Chiar şi pentru pârâţii „democraţi ce-şi zic şi liberali” sau „populari” ai Dictatorului încă preşedinte Traian Băsescu, albul libertăţii şi iubirii de aproape rămâne tot negru. Un negru tot mai negru, de la Portocaliii regimului băsescian cetire. Călăul din Dealul Cotrocenilor a stat puţin în cuşca sa, asmuţindu-şi gorilele printre manifestanţi. Nu băteau numai scutierii săi mascaţi ori jandarmii şi poliţiştii. Românii îi cotonogeau pe români. Fie că erau protestatari ori jurnalişti aflaţi, la datorie, în slujba adevărului. Bazându-se, precum un alt dictator, din alt veac, Benito Mussolini care răcnea la supuşii săi fascişti italieni: „Nu vă faceţi probleme! Masele n-au timp să gândească.” Păi după atâtea manifestări anti-prezidenţiale, antiguvernamentale din mai toate oraşele ţării DictaChiorul n-ar trebui să fie aşa de sigur. S-a mai schimbat lumea. Puteam fi siguri că diabolicul Traian Băsescu cloceşte ceva. N-avea cum să nu recurgă a mia oară la îmbârligarea românilor contra românilor. A partidelor contra partidelor. Păcălindu-i pe cei din Opoziţie cu întâlnirea fără rost dintre ei şi aghiotantul Măriei Sale – Emil Boc. Nu mai avuseseră cam demult un dialog al surzilor. L-a comis în fosta Casă a Poporului. Ce ţine loc de Parlament. Dacă acela-i Parlament şi ţărişoara asta, atâta câtă a mai rămas, are cumva parlamentari. Printre ei fiind şi foşti băieţi cu ochi albaştri sau chiar torţionari sadea. Proclamaţia de la Cluj fu urmată de o altă Proclamaţie de la Braşov. Tot de nesupunere civică. Vor urma şi altele. Iar mitingul de la Sibiu, unde au scandat tinerii, elevii şi studenţii nu numai „Jos Băsescu!” şi toate ofurile lor va face pui. Marşul de la Bucureşti, la ora la care scriu, nu realizez cum s-a sfârşit. De bine nu-i. Se poate decide soarta ţărişoarei noastre, a milioanelor de români. Acum ori niciodată! Scăderea de tonus a social-democraţilor poate avea o cât de mică legătură cu unele promisiuni deşarte, de fapt alte îmbârligături, cum că Zeus ar renunţa la o afirmaţie a sa mai veche, cum că nu l-ar numi pe Victor Ponta prim ministru niciodată. Deşi Traian Băsescu nu-i grec, ci cu totul altceva, ar fi cazul să parafrazăm zicala: „Pe greci să nu-i crezi nici când îţi fac daruri”. Sau, mă rog, promisiuni. Când s-a ţinut preşedintele Traian Băsescu de cuvânt? Singurul care profită de amânările, puse la cale tot de el, şi nerezolvările celor solicitate de protestatari şi partidele Opoziţiei este, bineînţeles, cetăţeanul global şi globalist Traian Băsescu. Cel care nu trebuie dat JOS, ci luat pe SUS, aşa cum scria în versuri inspiratul poet şi patriot din Gorj – Marin Dobreanu – Pannduru!
Ion Predoşanu
