Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui târgujian în vârstă de 62 de ani, prins în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.
Marţi, 3 iunie 2014, la ora 22:50, poliţiştii Serviciului Rutier au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 62 ani, din Târgu-Jiu, care conducea un autoturismul pe strada Nicolae Titulescu. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii l-au condus pe conducătorul auto la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
R.L.