Prin decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA

1697

Premierul Marcel Ciolacu a salutat vineri decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care transportatorii vor avea acces la un tarif de primă „rezonabil” în cazul RCA, relatează Agerpres.
,,Încă un angajament îndeplinit! Salut decizia de astăzi a Consiliului ASF prin care transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA. Noua formulă de calcul va face ca valoarea maximă a primei recomandate să nu depăşească 9.000 de lei la clasa B0, adică foarte aproape de tariful de referinţă. Va fi un preţ sustenabil, sub ţările din jurul nostru, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2 – 3 camioane care nu au posibilităţile firmelor cu flote mari”, a scris Ciolacu, pe Facebook. În plus, spune premierul, se va permite plata în rate a RCA, dar va exista şi posibilitatea suspendării poliţei cât timp autovehiculul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive.
,,Acest Guvern va continua să rezolve toate problemele legitime ale fermierilor şi transportatorilor”, a transmis Marcel Ciolacu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, iar valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0, a informat ASF printr-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
În şedinţa de vineri, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.
„ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Prin utilizarea de către BAAR (n.r. – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0. Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF, pe perioada în care se află în vigoare prevederile HG nr.1.326/2023, cu modificările şi completările ulterioare”, se precizează în comunicatul citat.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here