Primarul Moscovei a făcut reproşuri meteorologilor

340
moscova-zapadaPrimarul Moscovei, Iuri Lujkov, este „extrem de nemulţumit” de activitatea meteorologilor locali, din cauza incapacităţii de a anticipa ninsorile abundente care au paralizat capitala rusă, a afirmat, purtătorul său de cuvânt.

„Primarul Moscovei este extrem de nemulţumit de activitatea biroului de meteorologie, care nu a ştiut nici măcar pe termen scurt să dea un pronostic exact”, a declarat purtătorul de cuvânt, Serghei Ţoi, citat de agenţia Interfax. El susţine că experţii au anticipat 1,2 centimetri de zăpadă la Moscova, însă, „în cele din urmă, au căzut între 12 şi 15 centimetri de zăpadă în diferite cartiere. Este inadmisibil să te înşeli de ordinul a zece puncte”, a afirmat el. Căderile de zăpadă, cele mai importante de la începutul acestei toamne, au generat grave ambuteiaje în capitală, care a fost practic paralizată, în pofida intervenţiei serviciilor municipale pentru degajarea arterelor.”În mod evident, serviciile municipale şi-au făcut datoria, dar asemenea erori pot costa foarte scump şi pot face obiectul unei examinări amănunţite la nivel înalt”, a ameninţat Ţoi.A fost nevoie de mobilizarea în acelaşi timp a peste 6.000 de vehicule pentru salubrizare, ceea ce a generat „mari inconveniente automobiliştilor”, a afirmat el. „Să te înşeli de o asemenea manieră cu privire la prima cădere de zăpadă, în condiţiile în care se aşteaptă să ningă la Moscova de mult timp! Este inadmisibil”, a conchis el.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here