Primarul Dorin Filip, urmărit penal pentru abuz în serviciu

1173

Edilul liberal al oraşului Rovinari, Dorin Filip, alături de o parte dintre angajaţii primăriei pe care o conduce, şi de un fost consilier local, sunt urmăriţi penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Decizia aparţine Judecătoriei Târgu-Jiu, care a impus Parchetului începerea urmăririi penale şi pentru fostul primar al oraşului, Ilie Răuţescu, aflat în conducerea PAS Gorj, şi acesta acuzat la fel ca şi restul învinuiţilor de săvârşirea mai multor abuzuri în perioada anilor 2000-2010, în legătură cu situaţia juridică a unui spaţiul amplasat la parterul unui bloc din oraş şi a terenului aferent.

Primarul Filip Dorin, ex-primarul Ilie Răuţescu, Măriuca Dumitru, referent de specialitate la Compartimentul Urbanism, Ovidiu Argintaru, fost consilier local PSD în prezent preşedinte al UNPR Rovinari, Florin Neamţu, secretarul primăriei, Paul Alexandru Podărelu, responsabilul primăriei cu problemele de mediu, şi Ilie Lungu, actual comisar la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Gorj sunt cele şapte persoane împotriva cărora Judecătoria Târgu-Jiu a decis pe 28 august 2012 începerea urmăririi penale. Asta, urmare a unei plângeri penale adresate Parchetului Local Târgu-Jiu, în iulie 2010, de către Luca Armegioiu, proprietarul spaţiului în cauză, plângere finalizată cu neînceperea urmăririi penale de către procurorii Parchetului amintit. Armegioiu a atacat însă în instanţă ordonanţa procurorului de neîncepere a urmăririi penale pentru cei şapte şi a avut câştig de cauză chiar săptămâna trecută. Sentinţa este definitivă, iar procurorii sunt obligaţi să reia cercetările finalizate de Parchet cu NUP pe data de 16 mai. Cu o lună înainte chiar petiţionarul Luca Armegioiu a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Cumpărător cu proprietatea ciuntită
Dosarul care se află acum în cercetare a fost, iniţiat, urmare a problemelor apărute la achiziţia unui spaţiu şi a unui teren situat pe strada Prieteniei din Rovinari. Luca Armegioiu a cumpărat în anul 2000 un spaţiu situat la parterul unui bloc de nefamilişti din oraş. Era vorba de aproape 1000 de mp achiziţionaţi de la Primăria Rovinari la 15 zile după ce spaţiul a fost cumpărat de instituţia publică de la Unitatea de Cazare Cantine SA, societatea cunoscută şi ca UACC.
Practic, primăria a achiziţionat blocul în întregime, spaţiul lui Armegioiu aflându-se la parterul acestuia. În contractul de vânzare-cumpărare a spaţiului, primăria strecoară o greşeală pentru care Armegioiu ajunge să se judece ani buni. “S-a făcut o greşeală în contractul de vânzare- cumpărare. Eu am cumpărat un teren de 917 metri pătraţi plus 110 mp aflaţi sub clădire, adică 1027 mp. În contract a fost trecut 197 de mp. Am văzut greşeala, dar primăria nu a mai vrut să o mai recunoască”, a declarat acum reclamantul. Pentru spaţiul în cauză s-au achitat la vremea respectivă 35 de milioane de lei vechi. La vremea respectivă la cârma Primăriei Rovinari se afla Ilie Răuţescu, urmărit penal acum în acest dosar. Armegioiu vede însă greşeala în 2001 când a încercat să înstrăineze imobilele respective.

În 2006 Armegioiu se adresează instanţei de judecată
Abia şase ani mai târziu, Luca Armegioiu se adresează instanţei de judecată, mai precis Judecătoriei Târgu-Jiu încercând pe Civil să îşi demonstreze dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe achiziţionate în 2000. Obţine un prim câştig de cauză la Judecătoria Târgu-Jiu, acesta arătând instanţei că pe baza contractului de vânzare-cumpărare din 25 mai 2000, încheiat cu Consiliul Local Rovinari, a cumpărat spaţiul situat la parterul blocului A2, din strada Prieteniei, oraş Rovinari, cu destinaţie bar, precum şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 917 mp. Omul arată instanţei că anterior cumpărării spaţiului l-a folosit în baza unui contract de închiriere, iar terenul în baza unui contract de concesiune. De asemenea, petiţionarul mai arată instanţei că a achiziţionat spaţiul şi terenul aferent, în urma licitaţiei organizate de CL Rovinari, unde a fost desemnat câştigător pe baza preţului oferit. Achiziţionarea imobilelor s-a făcut pe baza raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator Matei Catrinoiu, viitor partener de afaceri cu Dorin Filip.
La recurs însă Armegioiu pierde în favoarea autorităţilor, la Tribunalul Gorj fiindu-i casată sentinţa dată de Judecătorie, cauza fiind trimisă la Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Gorj. La fel i se întâmplă reclamantului şi la Curtea de Apel Craiova şi chiar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Omul face o plângere şi la DNA. “I-am dat în judecată în 2006 pe Civil iar Judecătoria Târgu-Jiu mi-a dat câştig de cauză. La Tribunal, Primăria Rovinari vine cu primele documente, în recurs, prezentând însă unele false. Au păstrat la dosar doar plicul ofertei mele, în rest au anexat documente false. S-a menţionat, de asemenea, că terenul era de domeniul public neputând să se vândă atunci. În aceste condiţii s-a dat totuşi câştig de cauză autorităţilor din Rovinari. Am pierdut apoi la Curtea de Apel şi la Înalta Curte, recunoscându-mi-se doar cei 197 mp şi spaţiul cumpărat”, susţine Armegioiu.

Poliţia Rovinari, exces de zel
În 2011 Poliţia Rovinari se sesizează din oficiu şi îl cercetează pe Armegioiu pe motiv că acesta ar fi uzat de un raport de evaluare necorespunzător adevărului, pentru a obţine pe nedrept imobilul situat în oraş, în faţa instanţei de judecată. Era vorba despre raportul de evaluare al ţărănistului Catrinoiu, al cărui fiu făcea afaceri cu Primăria Rovinari. Împotriva lui Armegioiu se declanşează urmărirea penală, în final aceasta fiind scos de sub acesta, ancheta poliţiştilor nefiind reală.

Spaţiul proprietarului, ipotecat în 2004 de CL Rovinari
Un alt abuz constatat de Armegioiu era că reprezentanţii Consiliului Local(CL) Rovinari au ipotecat la data de 9 februarie 2004 blocul A2, precum şi terenurile aferente acestuia, incluzând în ipotecă şi proprietatea acestuia. Ilie Răuţescu, fostul primar al oraşului Rovinari, s-ar fi făcut vinovat de acest lucru, el recurgând la ipotecarea imobilului pentru realizarea unor investiţii. Acesta nu a luat în calcul şi proprietatea lui Armegioiu pentru a o scoate de la ipotecă. “În 2004 Răuţescu ipotechează blocul A2 şi terenul aferent blocului punându-mă în imposibilitatea de a intabula proprietatea. Am cerut să mi se scoată proprietatea de sub ipotecă sau să o cumpere Primăria Rovinari. Am fost refuzat. În 2010 în iulie fac plângere penală la Parchetul Local Târgu-Jiu, şi caut alte documente care să îmi susţină spusele”, explică, acum, Armegioiu. Cu toate acestea, în 2007 autorităţile introduc clădirea şi terenul omului în domeniul public deşi era un litigiu pe rol.

Filip nu a fost ascultat niciodată
Instanţa Judecătoriei Târgu-Jiu constantă că Dorin Filip, primarul oraşului Rovinari, nu a fost ascultat niciodată deşi a fost citat la locul de muncă, motiv pentru care se consideră că ancheta procurorilor nu a fost completă. Se observă astfel că în cauză nu au fost ascultate toate părţile. Pe baza acestui lucru instanţa stabileşte admiterea recursului lui Armegioiu, deoarece parchetul nu a făcut verificări privind modul de întocmire, înregistrare şi comunicare a raportului întocmit în cauză de Mivami SRL, firma fiului evaluatorului Catrinoiu. Nici pentru raportul de evaluare a lui Catrinoiu nu s-au făcut cercetări complete şi nici în legătură cu licitaţia prin care Armegioiu susţine că a fost deposedat abuziv. “Faţă de toate acestea, instanţa în baza art. 278, alin 8, lit b, C.p.p. va admite plângerea, va desfiinţa rezoluţia atacată şi va trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale, împrejurări în care se vor efectua toate actele indicate mai sus urmând a se avea în vedere şi celelalte acte invocate de părţi”, a hotărât, pe 28 august, judecătorul Mihai Merişescu de la Judecătoria Târgu-Jiu. Aceeaşi instanţă stabileşte ca cei 7 să fie urmăriţi penal.

Dosarul va fi prelungit?!
În urma sentinţei Judecătoriei Târgu-Jiu, Luca Armegioiu s-a declarat mulţumit că i s-a dat în sfârşit dreptate. Acesta se teme însă că cercetările la Parchetul Târgu-Jiu vor fi prelungite. “Nu mă aşteptam la timpul de cercetare atât de lung făcut de către procurori. De asta, în cazul în care dosarul ajunge înapoi la Poliţia Rovinari mă aştept să fie tot atât de mult prelungit. Sper însă că procurii o să îşi dea seama de realitate şi dosarul să fie soluţionat în favoarea mea”, a conchis Armegioiu.
Ananamria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here