Preotul capelan al Penitenciarului Târgu-Jiu, cu calificativul micşorat pe 2012

316

Împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, mai ales după ce-a scăpat de duşmanca Raluca Niţoiu – fostă director adjunct pe educaţie, purtător de vorbe şi chiar director interimar de Penitenciar, toate cu delegaţie – preotul capelan Mihail Groza a mai primit un bobârnac. Exact de la cine nu se aştepta.

Mai anul trecut, pentru că avusese curajul să trimită un Memoriu către Prea fericitul Părinte Patriarh Daniel, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române, memoriu ce-a fost publicat şi de Gorjeanul, s-a ales cu un avertisment. Din partea Mitropoliei Olteniei.
Ei bine, la Penitenciarul Târgu-Jiu primise calificativul „foarte bine” pentru activitatea pe anul 2012. Numai că, de astă dată, făcând o criză de personalitate, probabil, vigilentul director ec. Ion Popescu a apreciat că nu-i bine. Pur şi simplu a modificat calificativul în „bine”, ceea ce îl poate afecta pe un salariat – ce nu mai poate avansa salarial – al Penitenciarului aflat în pragul pensiei.
Dacă ar merge toate ca pe roate şi doar preotul capelan le-ar mai încurca socotelile am mai zice. Dar aşa!? Asta nu înseamnă că la cheful binemeritat de azi, imediat după şedinţa de Bilanţ al unităţii, pe anul 2012 – chef pregătit cu mare pompă pe Insuliţă –, unde n-a fost invitat, evident, fără să plătească, şi preotul capelan Mihail Groza ca să binecuvânteze masa. Dansul nu se pune.
Ion Predoşanu
P.S. Faptele de mai sus sunt reale, chiar dacă preotul capelan Mihail Groza s-a speriat şi nu mai dă ochii cu presa. I-a intrat, cu siguranţă, frica-n oase (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here