Preotul – şeful SRL-ului Casa Domnului?

362

Un absolvent al facultăţii de teologie şi, pentru o scurtă perioadă profesor de religie pe la Padeş, Costi Chiată mi-a propus un eseu pe nişte teme niţel încontra preoţilor şi a preoţimii. Nu s-a ţinut de cuvânt pe motive care-mi scapă. Fie că nu avea timp să le introducă pe computer, fie ca tatăl său este un preot respectat – Părintele Paroh din Peştişani, Pantelimon Chiată.

Ori că îi plac mult cele lumeşti, fiind un tânăr fercheş. Sigur, cu mult bun simţ, Costi mă-ntreba dacă publicăm aşa ceva. Cum nu!, i-am replicat. Au existat în literatura română un Damian Stănoiu şi, mai ales, Tudor Arghezi care cunoştea viaţa monahală şi bisericească – ani de zile fiind şi la Patriarhie consilier – având ambii creaţii literare sau publicistice pe astfel de teme. O temă ce mă tenta, eu posed şi „Cartea despre BĂRBAŢI”, a celebrului OSHO, apărută în editura MIX, Colecţia „OSHO”, din Braşov, anul nefiind precizat. Mă mai încântă superba, hai să-i zicem, deviză a editurii cu pricina „Magia cuvintelor”. Pe care mi-aş dori s-o stăpânesc. Deşi, ca şi în cazul credinţei la care îndrăznesc şi fac eforturi să aspir, mai am mult până departe. Adică, până acolo. Şi în zona preoţească se petrec fapte şi întâmplări omeneşti. Cu bune şi cu rele. Că, de, nu e om care să nu greşească. Iar preoţii sunt şi ei oameni. Al nostru chiar se laudă că „are numai două mâini de luat şi numai una de dat.” Mă rog, cândva, eram mai puţin cunoscător al credinţei adevărate şi mă supăram. Ca văcarul pe sat. Că, vezi Doamne, de ce mă-ndemna preotul să votez cu Băsescu! S-au de ce îi lua apărarea unuia coleg de breaslă şi extrem de hapsân. Cu care, dealtfel, nu vorbea şi nici acum nu discută. La înmormântarea celui care a fost Omul extraordinar Vasile Predoşanu am absentat pentru că, deşi duminica, lucram. Cu toate astea, nişte femei jurau că mă văzuseră pe la ora 14 în centrul comunei jucând şah. Vorba ceea, gura lumi-i slobodă. Şi doar pământul o astupă! Ei bine, am aflat că Sile al lui Bascris s-a bucurat de o înmormântare pe cinste. Aşa cum merita. Cu cinci preoţi, cu gornişti şi vreo două-trei sute de oameni ce l-au condus pe ultimul drum. Cel fără de întoarcere. Cu multe coroane şi ochi înlăcrimaţi. Mirarea multora fuse că participase şi Preotul Paroh din satul Boroşteni, Vasile Milcu. Printre cei cinci. Cu toate că nu-şi vorbea cu duhovnicul lui Vasile Predoşanu. Măcar în situaţiile tragice e bine că oamenii iartă şi se îngăduie între ei. Am auzit că, la finalul slujbei, a ţinut o predică Preotul Paroh Constantin Croicu, din satul Frânceşti. Fiind plin de har, l-am ascultat şi eu. Merge la sufletul oamenilor, al enoriaşilor. Şi totuşi, pe Secretarul Liceului „C. Brâncuşi” Peştişani l-au condus pe drumul fără întoarcere, de plecare la cele veşnice, mai toţi colegii profesori în cei 40 de ani când dragul de Sile a trudit la acelaşi loc de muncă. Nu mi-a plăcut că părintele Chiată i-a criticat pe profesorii ce n-au intrat în biserică. Preferând să rămână afară, până la sfârşitul slujbei de înmormântare. După care au mers la cimitir. Fără a supăra pe nimeni, încerc să-mi susţin ideea printr-un citat din OSHO: „Un om religios nu e altceva decât extaz pur. Inima lui e plină de cântec. Întreaga lui fiinţă este gata să danseze în orice moment. Dar preoţii au răpit căutarea adevărului. Ei spun să nu e nevoie să cauţi ceva care a fost deja găsit şi că trebuie să ai credinţă.” Părintele Croicu poate să caute şi alte răspunsuri la faptul că unii enoriaşi nu intră în biserici. Fie că nu-i agreează pe preoţi ori comportamentul lor şi, uneori, de ce nu, pe preotese. Care se bagă adesea şi unde nu le fierbe oala!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here