Prefaţă la Schimbarea la Faţă

319

bunila (1)Delegaţia FMI a fot mult mai creştină decât ortodocşii noştri politicieni. Joffrey Franks, economistul cu pantofii rupţi în talpă şi-a dat seama că suferinţa poporului român este o necunoscută pentru guvernanţi.

Bazându-se pe faptul că strigătul mulţimii nu se aude, dar şi pe o abordare parşivă a spiritului românesc, dovedită în atâtea împrejurări prin duplicitate şi mai ales prin noncombat, politicienii portocalii recită un monolog triumfal în speranţa că nimeni nu va apleca urechea către popor.

Spiritul de anticipaţie al coaliţiei de la guvernare este transmis direct de la Cotroceni, că doar cine să ştie mai bine decât stufosul aparat de securitate care se spovedeşte lui Bădica Traian. Şi dacă zice preşedintele ceva, aşa se şi face, după tipicul arhicunoscutei rugăciuni „Tatăl Nostru”.

După ce s-a vorbit despre creşteri de salarii s-a scos la interval fantoşa populismului, graţie căreia nici un român nu trebuie să primească nimic până la iarnă.

Cea mai cumplită salată de cuvinte am întâlnit-o la Sebastian Lăzăroiu, care a dată 7 declaraţii în 7 feluri, ca şi cum ar fi trebuit să se auto-traducă, pentru că, nu-i aşa. Limba unui ministru este necunoscută pentru ţară. La început, de la Cotroceni a cântat cucuveaua, iar acum se trag clopotele unei naţiuni care s-a-nvăţat să fure şi să-ndure.

Cât priveşte planurile politice, pun pariu că în toamna aceasta Băsescu va provoca prăbuşirea coaliţiei şi alegeri anticipate, nu pentru vreo coabitare cu cei pe care îi socoteşte politicieni necopţi, ci pentru că altcumva PD-L-ul ar ajunge să nu mai intre în Parlament, la fel precum ţărăniştii.

Lăsăm la o parte faptul că în ograda portocalie sunt deja prea mulţi saltinbanci, are n-au nici măcar statutul de actor politic, ca să poată aspira la conservarea mandatelor, trebuie să ne gândim că doar aşa Băsescu ar putea impune o garnitură nou-nouţă, pe care o are strecurată în serviciile sale de securitate. Desigur, băieţi instruiţi şi deştepţi.

Chiar dacă s-ar chema PD-L, noii veniţi ar putea avea şansa utilizării banilor care se găsesc de prisos în ministere, dar care au dispărut din buzunarele salariaţilor şi ale pensionarilor. Dacă un asemenea partid minuscul ar putea redresa România, indiferent cum, folosind averile nedeclarate, capital mafiot, sau orice altceva, românii toţi in corpore, observând că pot trăi mai bine şi-ar schimba atitudinea faţă de guvernanţi.

Unui asemenea partid i-ar prinde bine, ca premier şi un fost preşedinte. Nu credeţi că este posibil?!

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here