1. O muncă sisifică
În această rubrică a mea, am creionat portretele adevărate axiologic şi cultural, adecvându-le unor personalităţi care şi-au ilustrat pasiunea şi competenţa într-un domeniu ori altul.
M-am ocupat prin urmare de artişti, scriitori, pictori, istorici, publicişti. Îmi amintesc, cu acest prilej, de oameni ca Teodor Dădălău, Ion Cepoi, Florin Isuf, Florin Hutium, Marin Arcuş, Constantin Şişiroi, Olimpia Bratu, Petru Ilie Birău, Ion Elena, Doru Fometescu, Vasile Ponea, Ion Căpruciu, Eugen Velican, Teodor Voicu, Doru Fometescu ş.a.
Am tot amânat să-i acord atenţia cuvenită unui homo brancusianus, cu un suflet larg cât cerul patriei, iar atunci când recită patetic-emoţional din opera unor poeţi de ieri ori de azi, cu o căldură în vocea-i cu inflexiuni de bunătate şi de catharsis mioritic, cu o pornire lăuntrică spre inefabil.
L-am cunoscut îndeaproape, am conlucrat într-o echipă de cercetători abilitaţi ai fenomenului etnografic şi folcloric, religios şi monumental, muzeal şi spiritual al Gorjului tradiţional şi pitoresc, cu biserici şi cule (unele în pargină), cu case de specific oltenesc (ba chiar popular-estetic, în care frumosul şi utilul coabitează reciproc profitabil).
Am străbătut infatigabili uliţe şi drumeaguri, am poposit în şcoli şi biblioteci, unde ne-am cules datele, spre-o consecutivă prelucrare, l-am urmărit meşterind la diferite obiecte şi osârdia depusă în inaugurarea Muzeului icoanelor de la Măceşu, dedicate unor figuri celebre ale artelor, trecute în lumea cea veşnică, şi cărora trebuie să le cultivăm valoarea, exemplul alteritar, sacrificiul în slujba un nobile trăiri creatoare.
2. Edenul de-acasă
Pompiliu Ciolacu s-a remarcat, de-a lungul deceniilor de viaţă, câte or fi fiind, ca un artist plastic dotat cu simţul formei intuite în umila bucată de lemn, dar şi ca un cercetător abilitat – publicând chiar şi o carte în acest sens – al icoanei de vatră.
Cum Gorjul a tot dat personalităţi care şi-au arătat şi forţa de a supune materia, Pompiliu Ciolacu s-a circumscris în această nobilă paradigmă topofilică; m-a găzduit în „cula” sa de la Măceşu, unde am înţeles că are şi acest frontal cult al părinţilor, al strămoşilor; în hodăile acasei sale, lumina de-afară, a Soarelui, învăluie într-o aură sacră lucruri, cărţi, covoare, macate, costume schilereşti, vase de lut, cu desene smălţuite autentic.
În această „metalume” a lui, Pompiliu Ciolacu îşi introspectează vatra de demult, arhetipală, roditoare în simboluri conservate din generaţie în generaţie. Şi atunci când mi se confesa, trecea dintr-un mit într-altul, dintr-o poveste în alta, ca de pildă, cea a puţului din curtea sa primitoare, ca un altar de jertfă şi mistuitoare taină.
3. Elogiul din sonet
Ştiindu-mă de-aceeaşi spiţă nobilă cu dânsul, i-am şi dedicat pare-mi-se într-o carte de-a mea un sonet. Elogiindu-l acum pentru reuşita managerială la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, asigurând unor proiecte importante o absolut necesară continuitate (mă refer aici la Atelierul Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”, Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, revista „Portal-Măiastra” etc.) să-mi autocitez „sonetul”: „Şezum şi gânditori şi plini de viaţă/ în înc-o dezvrăjită dimineaţă/ să contemplăm şi zorii-n crâng şi lacu/ mi se-agrăi Popiliul-al nost’ Ciolacu: / „Noi vajnici paznici şi cercetători/ de tot atâtea vechi şi mari comori/ vom fi vreodată-n veac nemuritori/ cultivatori de maci şi de cicori/ în cele mai fertile sărbători/ şi celebrând minunea din culori?” Şezum împrejurate de-orori grozave,/ clevetitori ascunşi cu voci mârşave,/ cu faţă dublă şi haini de fen./ Oh, drag prieten, spleenul mişel/ o să ne potopească-ntr-un târziu? În ăst amar de târg pe mal de Jiu?!”
Ion Popescu-Brădiceni, scriitor, doctor în filologie
