Ponta, către investitori: România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea. Avem cea mai mică taxare

377

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în replică la criticile pe care Consiliul Investitorilor Străini le-a făcut în privinţa noilor taxe pe care intenţionează să le introducă Guvernul, că România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea.

l a spus că taxa pe construcţiile speciale, criticată de Consiliul Investitorilor Străini, este aplicată în toată Europa.
„Aşa e în toată Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. Dacă aşa se face în toată Europa? E vreo taxă care nu există în America sau în Europa? Avem cea mai mică taxare, cu excepţia Bulgariei. Iertaţi-mă, dar noi avem o responsabilitate faţă de cetăţenii acestei ţări. Ce să fac? Să le tai pensiile şi salariile? Să închid spitalele în continuare, cum s-a făcut în 2010? Cred că e greşit”, a spus Ponta.
El a precizat că atât Consiliul Investitorilor Străini, cât şi Camera de Comerţ Româno-Americană au pledat pentru ca România să aibă un acord cu FMI şi Comisia Europeană.
„Aceste măsuri le-am negociat în primul şi în primul rând cu Comisia Europeană şi FMI. Bănuiesc că tot Consiliul Investitorilor Străini şi AmCham au spus că e bine să avem un acord cu Comisia Europeană şi FMI. Deci, nu se poate şi cu bască şi fără bască. E greu”, a mai spus premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here