Pompiliu Marcea s-a născut la 20 octombrie 1928 și a decedat la data de 27 martie 1985, fiind asasinat. A urmat școala în perioada 1935-1954,șapte ani școala primară în satul natal Colibași-Gorj, opt ani Școala Normală din Tg-Jiu și patru ani Universitatea București. Pe parcursul celor 19 ani de studii, Pompiliu Marcea a fost numai premiant, situându-se numai pe primul loc. La examenele de admitere atât la Școala Normală cât și la Universitate a fost primul admis, a terminat ca Șef de promoție atât Școala Normală cât și Universitatea, a avut bursă republicană și a terminat cu diplomă de merit Universitatea București. A urcat toate treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor și și-a luat gradul de doctor în filologie în anul 1968.Timp de peste 30 de ani a predat la Universitatea București și la prestigioase universități din Europa, Sorbona din Paris, Franța și Koln, Bonn, Aachen și Dusseldorf din Germania.Concomitent cu munca la catedră Pompiliu Marcea a scris 15 cărți ,una fiind un roman intitulat ’’Pacient în Galapagos’’ ce nu a putut fi publicat înainte de anul decesului 1985 , fiind interzis de cenzura regimul comunist. A debutat cu monografia Alexandru Sahia , Bucureşti,1961, urmată de Ioan Slavici, Bucureşti, 1965, prima monografie dedicată acestui “mare clasic” al literaturii române (ed. II, revăzută şi completată, 1968; ed. III, Timişoara, 1978; versiune franceză, 1967), şi ”Convorbiri literare” şi spiritul critic”, Bucureşti,1972,reeditată, București 1995; Naţional şi universal, antologie cuprinzătoare pe tema specificului national în literatura română, Bucureşti, 1975;cu un sumar ce acopera, în linii mari, întreaga istorie a dezbaterii ideii de “ specific national ” în cultura românească – de la Dacia literară la contribuţii de ultimă oră -, antologia tematică Naţonal şi universal îşi demonstrează utilitatea şi oportunitatea -, repunând în circulaţie şi texte mai puţin accesibile la acea vreme, oferind de asemenea, în studiul întroductiv, un scurt istoric al problemei în cultura româneasacă; a dat două lucrări despre Mihail Sadoveanu:Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z. Dicţionar de personaje sadoveniene, primul, la noi, de acest fel, Bucureşti,1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979;Mihail Sadoveanu 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980 (versiuni în limba engleză, franceză şi germană, 1980); Varietăţi literare, Craiova, 1982;Concordanţe şi controverse, Bucureşti,1983; Atitudini critice, Bucureşti ,1985 și romanul Pacient în Galapagos,interzis spre publicare de cenzura regimului comunist din România din anii “80, Cluj-Napoca, 2022.
A îngrijit şi prefaţat ediţii din I.I. Mironescu (1959), Al. Vlahuţă (1959), Al. Sahia (1960,1961,1964,1971), I. Slavici (1960,1965,1970,1975,1981,1987), Gr.Alexandrescu (1961,1967,1974), M.Sadoveanu (1961,1962,1977,1981), I. L. Caragiale (1962,1965), T.Vianu (1971), C.Hogaş (1982,1986). A primit Premiul ”B.P.Haşdeu” al Academiei Române pe 1965, pentru monografia Ioan Slavici. Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1976, pentru volumul Lumea operei lui Sadoveanu. Referinţe critice:I.D.Bălan, Valori literare,1966; Al. Piru,Varia,II,1973;F. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975; Al. George, La sfârşitul lecturii,II,1978; M. Ungheanu, Lecturi şi rocade,1978; C.Ciopraga, în Convorbiri literare,nr.4,1978; Ş. Cioculescu, Intinerar critic,III,1979; Gh. Frîncu, în Revista de istorie şi teorie literară, nr.2,1979; E. Manu, în România literară,nr.20, 1980; D.C. Mihăescu, în Luceafărul, nr.17,1980;C. Ungureanu, în Orizont, nr.32,1981;M.Ungheanu, în Luceafărul, nr.17,1982;I.D.Bălan,în Contemporanul, nr.15,1983; C. Stănescu, în Scînteia, nr.12676,1983; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.19, 1983; V.F. Mihăescu, în Luceafărul,nr.36, 1984; M. Ungheanu, în Luceafărul, nr.13, 1985; Z. Sângeorzan, ibidem; A.Silvestri, ibidem;R. Zaharia, ibidem; H. Zalis, în România literară,nr.14, 1986; A. Silvestri, în Luceafărul, nr.31,1986; I.D. Bălan, Repere critice,1988.
În planul editării clasicilor, studiile lui Pompiliu Marcea despre Sahia, Slavici, Sadoveanu, Caragiale s.a. îşi găsesc complementul în numeroasele ediţii şcolare şi de popularizare pe care istoricul literar le-a prefaţat.
La începutul anilor “60, pe când era redactor la Editura pentru Literatură şi mai apoi director la Editura pentru Literatură Universală (1964), Pompiliu Marcea şi-a adus o contribuţie însemnată la apariţia unor volume aparţinând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc., autori interzişi în acea perioadă, dar şi la apariţia unor volume ale unor scriitori în plină ascensiune literară, precum Nichita Stănescu, Marin Preda şi Augustin Buzura, etc.
În perioada comunistă, odată cu adoptarea legilor de sistematizare rurală și nu numai, Pompiliu Marcea a dat dovadă de foarte mare curaj şi a înaintat mai multe memorii conducerii superioare de partid şi de stat, inclusiv lui Nicolae Ceauşescu prin care cerea încetarea demolării satelor românești, a monumentelor istorice şi a bisericilor, a cerut împroprietărirea ţăranilor cu pământ, s-a opus politicii demografice greşite, careia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare, care a dus la anii de criză şi înfometare a poporului roman. A dorit eliminarea desfăşurării de munci agricole şi pe şantiere pentru elevi, studenţi şi militari, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greşite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat etc.
Pot să spun că, satul lui, Colibaşi, care era propus pentru demolare în acea perioada, există şi astăzi datorită implicării lui Pompiliu Marcea. Perioada anilor 1980–1985 (anul decesului) a culminat cu dramaticele episoade în jurul volumului IX din ”Opere complete” a lui Eminescu. Unchiul meu, mi-a spus că a intrat într-o luptă ”pe viaţă şi pe moarte” cu şef rabinul Moses Rosen, care susţinea interzicerea apariţiei în librării şi trimiterea la topit a volumului. Atunci, unchiul meu împreună cu alţi colegi de breaslă au luat atitudine dură faţă de rabin şi au transmis mai multe răspunsuri autorităţilor statului pe linie literară, politică precum şi preşedintelui N. Ceauşescu. Datorită implicaţilor cazului cat şi a ameninţărilor cu moartea primite toţi s-au retras, spunându-i şi lui să facă acelaşi lucru. Mi-a spus, că a rămas singur şi le-a răspuns că, nu va ceda şi va apăra poetul nostru naţional până în ultima clipă a vieţii. Ameninţat fiind şi el cu moartea în diferite moduri, pe stradă, telefonic sau cu bilete pe sub uşă, nu a dat înapoi, continuând lupta cu “cel mai puternic” om din România.
Rabinul susţinea că Eminescu a fost “ fascist, rasist, antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan și sifilitic ” şi din această cauză voia interzicerea volumului care conţine poezii cu caracter antisemit. După lungi şi grele lupte volumul a apărut, dar se pare că preţul plătit a fost însăşi viaţa scriitorului. Toţi cei care s-au implicat în rezolvarea acestui caz, au decedat în condiţii suspecte.
Astfel, rabinul consemnează “caracterul suspect al decesului profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea în cartea sa de memorii, lăsând să se înţeleagă că la mijloc a fost o pedeapsă divină. Pompiliu Marcea a fost găsit înecat în lacul Herăstrău, Ion Lotreanu, a fost găsit spânzurat iar Alexandru Oprea a fost găsit mort în baie”. În anul 1983, în articolul “Cu foarfecele împotriva adevărului”, publicat în revista România Literară, Pompiliu Marcea dă un răspuns usturător unui anume critic rus Pimen Buianov care a scris un articol în revista ”Literaturnaia Gazeta” intitulat ”Cu pumnii împotriva istoriei”, împotriva trilogiei scriitorului român Dumitru Popescu,”Pumnul şi palma”, roman care aborda ficţional relatile româno- ruse, apărută la editura Eminescu în anii 1980-1981-1982. “Pimen Buianov, de a cărui activitate de critic – mărturisim – n-am auzit niciodată, reuşeşte o incalificabilă performanţă: el revarsă o cascadă de neadevăruri, invective şi etichetări denigratoare, de o gravitate excepţională, eludează cu desăvîrşire conţinutul de idei şi semnificaţiile romanului şi construieşte după bunul său plac, o imagine falsă, denaturată despre carte, pe care apoi, cu degetul ridicat în sus, mânios şi ameninţător, o combate înverşunat… Este profund reprobabil faptul că asemenea atacuri lipsite de responsabilitate şi onestitate elementară, de natura să împieteze asupra relaţiilor, atât de cordiale, principiale şi tovărăşeşti dintre scriitorii celor două ţări, au putut vedea lumina tiparului. În cea ce mă priveşte, am considerat totdeauna şi continui să cred cu tărie, că idealul nobil al literaturii este şi va rămîne acela de a sluji şi lumina adevărul vieţii, de a servi bunelor relaţii dintre oameni şi dintre popoare”. După ce a scris acest articol i-a spus soţiei că, dacă până acum nu s-a făcut cunoscut în lume de acum încolo va fi, şi, “decât să mor în anonimat, cu un borcan de murături aruncat în cap de la balcon, mai bine mor ca un erou”. Aceeaşi atitudine dură a luat față de aceiaşi revistă la apariţia romanului ”Delirul” de Marin Preda, în anul 1975.
Pompiliu Marcea se stinge din viață, fiind asasinat la 27 martie 1985. Acesta a fost găsit mort, la ora 11 și 20 de minute, plutind în lacul Herăstrău cu lovituri puternice la cap și tăieturi în palmă.
Într-un articol intitulat “POMPILU MARCEA – jertfă pe altarul culturii” dascălul său, profesorul Victor Andriţoiu, spunea: ”… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ” Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul “ Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului roman. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”(1995). Va urma
Ion Marcea
