Politica gorjeană în lung şi-n (b)lat

238
DSCN01371Ca să înţelegem ce se întâmplă în momentele în care se rup partidele mari ar trebui să avem ştiinţă de ce a fost înainte, de modul în care au fost îndepărtaţi unii oameni din jurul interesului de grup, de valabilitatea leadership-ului la nivel de conducător politic, fie al judeţului fie al primăriilor din judeţ.

Luptele care se produc în anii preelectorali sunt devastatoare şi, pentru unii dintre candidaţi, atât de împovărătoare încât la pierderea lor singura soluţie este migraţia către adversar. Nu vreau să vorbesc despre ceea ce a fost până în momentul înfiinţării Uniunii Naţionale pentru Progresul României, un partid care repetă istoria trădării generoşilor din 1924. Probabil că foarte puţini dintre adepţii plecării de pe corabia îmbătrânită a social-democraţiei din România au uitat că, pentru a deveni partid social-democrat credibil, fostul PDSR s-a unit cu PSDR, fenomen pe care în ciuda deţinerii puterii politice absolute nu îl reuşiseră în 50 de ani comuniştii. Tocmai de aceea, politica social-democrată nu i-a putut convinge pe gorjeni în 2004, când au fost portocalii mai mult decât trebuia, şi nici nu i-a ajutat să învingă în 2009, pentru că în jurul lui Mircea Geoană apăruse acest cortegiu de oportunişti incapabili să reziste foarte multă vreme în opoziţie şi ineficienţi în lupta pentru cucerirea puterii politice comune. Ascensiunea lui Victor Ponta şi eşecul, oarecum previzibil, al schimbării de atitudine a noului lider nu sunt chestiuni de tratat în linişte, deoarece nucleul principal al social-democraţiei va pune osul la treabă ca să-şi fortifice armata de luptă. De aceea, pentru mine şi pentru majoritatea gorjenilor, câteva nume care îşi fac sonorizare personală trecând la noul partid social-democrat împreună cu visele lor de mărire şi cu pretenţiile neacoperite de garanţii că ei vor reuşi să conducă în Gorj rămâne un simplu bluff. Îmi amintesc de Marius Vlaicu Ieremia pe vremea când se aciuase pe lângă Nicolae Mischie, câtă energie a cheltuit pentru a câştiga o dispută cu Mugurel Surupăceanu care îşi dorea atunci preşedenţia tineretului social-democrat. Marius, dacă nu îl împinge cineva din spate, nu se poate descurca, iar Oprea sau Diaconescu nu sunt nici pe departe oameni cu lipici la mulţimi, ei sunt mai curând nişte emanaţii ale unor elite restrânse, ale unor cluburi al căror specific este interesul politic. Ce să le spună Vlaicu gorjenilor, şi cu ce orator să completeze corul, de vreme ce poporul a învăţat foarte bine lecţia stângii şi a refuzat alegerea ei pentru că stânga a obligat poporul să strângă întotdeauna cureaua? În condiţii de criză, PD-L ştie că la vot vor veni membrii de partid şi eşantionul de plătiţi cu metode oculte – angajări, aranjamente, cadouri, ori aceste elemente nu se găsesc decât la ei. Comparând formarea actualei aripi social-democrate cu aceea a APR-ului, cred că Meleşcanu a fost inspirat când a rupt o fracţiune de centru-dreapta din social-democraţie ca să o ducă la liberali; de altfel, sărăcia de astăzi nu este numai o vină guvernamentală, ci şi o consecinţă a blatului făcut întotdeauna în preajma alegerilor, blat de pe urma căruia comandanţii de oşti, de la nivel local până la nivel naţional, şi-au umplut buzunarele de la doritorii oportunişti, chiar dacă ei spun în gura mare că nu au mâncat usturoi, nu le miroase gura şi, în consecinţă, nu au tangenţă cu răul pe care l-au produs întregii naţiuni. Un politician nesigur nu este nici trădător, nici migrator, el este în primul rând un om în afara legii.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here