Poliția continuă acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor cu COVID-19

1246

Polițiștii gorjeni și-au intensificat, miercuri, acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.În total, 126 de angajați ai IPJ Gorj, 23 de jandarmi, 22 de polițiști locali, reprezentanți ai ISU Gorj, ANPC, ANSVA și ai Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora. Verificări au fost făcute și la terase și în mijloacele de transport în comun.,,Sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate nouă acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În cadrul acțiunilor, au fost verificate 128 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 28 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 25.905 lei, din care 35 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare totală de 2.000 de lei și șapte sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la alte acte normative, respectiv OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producţie, comerț sau prestări de servicii ilicite. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu-Jiu și orașele/comunele din județul Gorj”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here