Piraţii somalezi spun că au primit patru milioane de dolari pentru a elibera nava Buccaneer

483
Piraţii somalezi au primit patru milioane de dolari răscumpărare pentru eliberarea navei Buccaneer, cu un echipaj de 16 persoane, printre care cinci români, a declarat unul dintre cei care i-au ţinut captivi pe marinari. Piraţii somalezi spun că au primit patru milioane de dolari pentru a elibera nava Buccaneer.

Nava se îndreaptă spre Djibouti, escortată de ambarcaţiuni, a spus anterior Silvio Bartolotti, managerul companiei căreia îi aparţine nava. Nava nu a fost eliberată în schimbul vreunei acţiuni militare şi nu a fost plătită răscumpărare, a subliniat Bartolotti.

„Am primit patru milioane de dolari şi am eliberat nava italiană. Ea a plecat deja”, a spus însă piratul somalez.
Andrew Mwangura, coordonatorul grupului regional maritim East African Sea farers’ Assistance Programme, a declarat că piraţii au primit cinci milioane de dolari. „Numărau banii aseară”, a precizat el.
Vasul italian Buccaneer a fost capturat în 11 aprilie de piraţii somalezi, în Golful Aden. La bord se aflau şi cinci marinari români. Patru dintre ei – inginerul şef Nicuşor Marinescu, timonierul Adrian Gâlcă, mecanicul George Dorel şi motoristul Marius Aragea -sunt din Constanţa. Cel de al cincilea este din Bucureşti. Toţi au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani.
Selecţie, Marius Becherete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here