Performanță la Școala Gimnazială Câlnic

1449

În data de 5 decembrie 2023, a avut loc, la Biblioteca Județeana “Christian Tell”, cercul profesorilor de limba română, sub coordonarea doamnei profesor Gabriela Negrea. În centrul tuturor activităților s-au aflat elevii de la Școala Gimnazială Câlnic – cei treisprezece elevi selectați de la trei clase diferite (a VI-a, a VII-a și a VIII-a). Totodată, aceștia au avut bucuria de a privi la Biblioteca Județeană “Christian Tell”, la MansArta, piesele pe care ei le-au pus în scenă inspirate din operele literare studiate cu doamna profesoara Pânișoară Elena Ștefania. Astfel, am văzut proiectate booktrailerele următoarelor scrieri: “Amurg”, “8 Povestiri de pe Calea Moșilor – capitolul Barbu Marilena, “În țara vacilor fericite” și “Elevul Dima dintr-a șaptea”.
De asemenea, copiii îndrumați de doamna profesoara Popescu Mădălina au prezentat sceneta “Matilda”, fiind evidențiat rolul lecturii în viața infantilă. A fost despre emoție, conectare și rolul bibliotecii în viața noastră, a tuturor.
Cuvintele calde ale doamnei manager Luiza Maria Sandu ne-au rămas în memorie ca o invitație deschisă în permanență pentru a ne regăsi în acest spațiu al lecturii. Doamna director Florentina Stoenoiu de la Școala Gimnazială Câlnic a punctat efortul necontenit al profesorilor de la unitatea de învățământ de a accentua calitățile elevilor și de a obține performanță. Totodată, am avut onoarea de a ne fi alături oameni de cultură: doamna inspector prof. dr. Otilia Giurcă și domnul profesor actor Pompiliu Ciochia, dar și domnul profesor pensionar Voicu Teodor.
Am înțeles împreună cât de important este să cuprindem emoțional toți copiii pe parcursul predării, datorită prezentării domnișoarei profesoare Ciungu Andreea Loredana, de la Centrul de pregătire și performanță Luan Kinderklub. Totodată, îndemnul doamnei profesor Geanina Pondriche de a rămâne profesori-lumină în viețile discipolilor noștri ne-a rămas în suflete.
Moderator al acestei activități de suflet a fost doamna profesoara Pânișoară Elena Ștefania, care a prezentat cartea Anei Maria Sandu și a oferit din partea sa câte o mapă atractivă fiecărui profesor participant. Totodată, a fost reamintit rezultatul remarcabil obținut de eleva Vezure Georgiana de la Școala Gimnazială Câlnic sub coordonarea doamnei profesoare Pânișoară Elena Ștefania, la Concursul Național “Dimineața cuvintelor”. Aceasta a obținut premiul al II-lea, iar renumitul scriitor Petre Crăciun i-a oferit diverse cărți atractive, plicul cu bani și a felicitat-o precizându-i că fiecare lucrare din cele peste 450 trimise a fost văzută chiar de către președinta juriului, doamna Ana Blandiana. Mulțumim mult pentru implicare tuturor celor care, în data de 5 decembrie, au pășit în lumea captivantă a bibliotecii – o lume atât de bine conturată de către gazdele noastre, doamnele bibliotecare Roxana Ungureanu și Anca Ștefan.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here