În anul 2005, la împlinirea a 52 de ani, prilejuită de întâlnirea absolvenţilor promoţiei 1953 ai Şcolii Normale din Târgu-Jiu, Domnul Director, Prof. PETRICĂ POPESCU a rostit această «Mărturisire» emoţionantă primită de la soţie, doamna prof. Octaviana Popescu:
,,Mă lupt cu tine, timpule, crud, nemilos şi ireversibil, dar, nu-mi las mintea, inima, sufletul şi trupul copleşite de trecerea anilor ce tu îi aşezi pe răboj cu apăsare şi suferinţă!
Mărturisesc în faţa voastră că imagini plăcute şi dureroase îmi stăruie cu claritate în minte şi în suflet pe parcursul anilor, ca şi când ieri s-ar fi derulat, deşi sunt 59 de ani de la istoricul 1946, când, asemenea lui Budulea Taichii, am intrat pe porţile «Şcolii celei înalte» – Şcoala Normală!
Mărturisesc că văd aievea coridoarele Şcolii Normale pline cu zarva şi forfota copiilor satelor, pentru că erau în marea lor majoritate fii ai satelor, dar, larma înceta brusc, atunci când clinchetul clopoţelului fluturat în vânt de Petrică Nanu, Baculescu Băcan sau Paicu anunţa intrarea în clasă sau la meditaţie.
Mărturisesc acum că-mi sunt vii scenele în care uşile puţin întredeschise ale claselor erau păzite de către unii dintre noi, ceea ce anunţa apariţia «semizeilor» pe coridoare, cu catalogul sub braţ sau ţinut cu trei degete: personalităţi incontestabile ale culturii gorjene, precum: I. Ciocănescu, P. Panaitiu, Radu Raita, Galaci, Isac, Manolescu, Arjoca, Furtunescu, Breazu, Daimaca, Mihăileanu, Atena Dumitrescu, Dragomir, Andriţoiu sau Cornel Cârstoiu.
Îmi amintesc cu înfrigurare şi acum de noaptea de groază când numai ieşirile dese afară ale lui Tiţu ne-au salvat de la un final tragic, atunci când cărbunii «ouă de cal» nu au mai avut loc în sobă şi spărgând-o ardeau pe pardoseală emanând gazul mortal. Atunci, larma declanşată, spiritul de ajutorare comunitară au mobilizat pe cei mari care ne transportau la infirmeria domnului Brânzan, cel ce încerca prin mijloace numai de el ştiute să elimine toxinele din corpurile noastre firave.
Şi mărturisesc, iar, că văd beciul cu alimente de lângă spălătoria mamei Tismana, în care erau saci de paste făinoase umede şi stăteam după ora stingerii ca să căutăm cartofii de masă pentru ziua următoare! Era o bucurie pentru cei chemaţi să aducem tăvile cu mămăligă de la brutăria lui nenea Rovenţa, pentru că din colţurile tăvilor luam câte un «boţ» de mămăligă pe care îl savuram în pauzele dintre orele de curs.
Aievea, văd vagoanele de marfă în care aşezaţi cuminţi pe podea aşteptam grinzile de la Lainici şi Pietrele Albe ca să începem apoi căţărările după jirul ce trebuia strâns prin acţiune patriotică obligatorie. Mai ţin minte şi revăd potecile de lângă lagărul polonezilor care ne duceau pe o cale mai scurtă spre grădina şcolii din Vădeni, cu sape, lopeţi şi greble ca să ne asigurăm hrana pentru iarnă, iar, la întoarcere, ne agăţam de pomi şi ne potoleam foamea ce ne lihănea zi de zi!
Văd şirul de copii în şanţuri până la gât, săpând, de la şcoală până la pompieri ca să aducem apa în bazinele care ne alimentau internatul.
Mărturisesc în faţa voastră, cu certitudine, că aceste mărturisiri nu sunt numai ale mele, dar, şi ale voastre: Ghiţă, Ilie, Vasile, Caie, Sandule, Panti Gheorghe, Gorică, Neluţule, Titule, Severică, Mitică, Mircea, Mitruţ, Aristică, Antonie, Costică şi ale tuturor colegilor mei înscrişi în cataloagele ce azi se redeschid, la 52 de ani de când au fost închise după ultimele ore de curs din anul 1953, anul absolvirii, pentru ca astăzi să răspundem unii «prezent», iar pentru ceilalţi, să stăm împietriţi câteva clipe cu îngăduinţă şi resemnare! Cu stimă, respect şi dragoste, eu, doar am consemnat ceea ce voi aţi cunoscut şi aţi simţit, cumpăniţi şi cei marcaţi de clipele de odinioară”!
Cu mult respect şi dragoste, Al vostru coleg PETRICĂ D. POPESCU
(G. VASILE)
