Pentru a îngropa oameni fără familie – Primăria Târgu-Jiu a cheltuit peste 1.800 de lei

524

cimitirSC Edilitara Public SA, fosta Direcţie de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, a cheltuit anul trecut suma totală de 1.806 lei pentru îngroparea a patru persoane fără familie în Cimitirul Municipal. În anul 2010, un număr de patru decedaţi gorjeni au „încăput” pe mâinile angajaţilor de la Edilitara Public Târgu-Jiu pentru a li se pregăti slujba de înmormântare.

“În anul precedent, am avut patru cazuri de oameni decedaţi care au trebuit îngropaţi prin programul de protecţie socială. În urma unei anchete, s-a stabilit că aceştia nu aveau aparţinători”, a declarat Alexandru Zaharia, şeful SC Edilitara Public SA Târgu-Jiu.

Potrivit acestuia, municipalitatea s-a văzut nevoită să suporte costurile de înmormântare în toate aceste cazuri. De altfel, de cele necesare pentru îngropare s-au ocupat angajaţii societăţii, costurile pentru fiecare decedat fiind de circa 500 de lei. “Din aceşti bani se cumpără cruce, sicriul, se asigură transportul şi se amenajează gropa, precum şi asigurarea unei slujbe creştineşti la Cimitirul Municipal”, a mai precizat Zaharia.

În cazul în care autorităţile locale sunt nevoite să se ocupe de înhumare, acestea din urmă se realizează datorită cererilor care ajung la Primărie, fiind trimise de către Spitalul Judeţean. Cele patru persoane care anul trecut au fost îngropate pe banii municipalităţii sunt: Victor Perca din strada Luncilor, municipiul Târgu-Jiu, Dan Mandin de pe Aleea Plopilor, Gheorghe Porumbaru din strada Olari, cu fiecare dintre aceştia cheltuindu-se suma de 514,25 de lei. Cu ultimul înhumat din banii de la bugetul local, s-a cheltuit doar 263,61 lei, acesta numindu-se Iacob Drăcea şi având domiciliul în Bumbeşti-Piţic.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here