Pensionari naivi, escrocați de un craiovean!

600

Mai mulți bătrâni din Gorj au pierdut sume destul de mari de bani, mai ales în comparație cu veniturile lor, după ce un craiovean de 60 de ani i-a păcălit pur și simplu, convingându-i să îl ajute cu diverse “împrumuturi”. Escrocul își racola victimele în special de la Casa de Pensii din Târgu-Jiu, unde mergea și stătea la coadă pentru a vedea cine primește ajutoare de înmormântare în cuantum mai mare. După ce “identifica” victima, Gheorghe Teodorescu, se prezenta ca fiind “Emil”, și începea să vorbească la telefon cu cineva care se pretindea primarul din localitatea din care provenea victima, reușind astfel să le capete încrederea celor pe care îi ușura ulterior de bani. Individul profita de durerea pe care o aveau femeile rămase văduve și, astfel, folosind vorbe meșteșugite le căpăta destul de repede încrederea.
“Stătea lângă mine și se făcea că vorbește cu domnul Bălu, primarul de la Fărcășești, că îi trebuie niște piese pentru un tractor să îl repare. Zicea că îl ajută pe domnul primar, dar că nu are atâția bani la el. A tot vorbit la telefon, când cu primarul, când vorbea cu mine și m-a convins să îi dau 10 milioane de lei de-ai vechi ca să ia piese pentru tractorul domnului primar. Am fost cu soțul la Cluj, doi ani de zile, singură, fără să știu orașul sau pe cineva, și nu m-a păcălit nimeni și acum, după ce a murit soțul, parcă mi-am pierdut capul, m-a fraierit nenorocitul ăsta. Am sunat atunci un copil, am luat legătura cu ei și le-am spus ce am pățit, mi-a fost și rușine, dar am venit să depun plângere că nu se poate să rămână lucrurile așa”, a spus Joița Brujac, din Fărcășești.
Constantin Frântu, de 81 de ani, din Vârț, era convins că îl ajută pe fostul primar Dorin Filip să își repare mașina. Teodorescu se dădea inspector la APIA și reușea să intre repede în vorbă cu bătrânii, mai ales făcându-se că vorbea la telefon cu primarul, în cazul de față cu cel de la Rovinari. “Din față de la CEC a intrat în vorbă cu mine, apoi că e la telefonul cu domnul primar, care ar avea nevoie de niște piese la mașină să o repare, dar că nu are atâția bani la dumnealui. Mi-a promis că mă duce și cu microbuzul acasă dacă îl ajut cu niște bani și i-am dat 3 milioane că atâta aveam la mine. M-am gândit să îl ajut pe domn primar că e păcat să stea cu mașina pe chituci. Escrocul mi-a spus să îl aștept pe o bancă, mi-a dat niște acte, de fapt erau niște hârtii goale, după cum am văzut mai târziu, pentru că l-am așteptat mai bine de cinci ore până m-am prins eu că m-a fraierit. Au trecut pe lângă mine atunci un domn și o doamnă de la Poliție, erau în patrulă, le-am spus ce am pățit și au spus că trebuie să depun plângere. Nu credeam să îl mai prindă vreodată pe individ, dar uite că l-au găsit”, a povestit, ieri, bătrânul rovinărean.
În cursul zilei de luni, escrocul a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore, ieri fiind identificat și de către victimele sale, cărora le-a promis că le dă banii înapoi pentru a se împăca, el sperând că astfel va scăpa de anchetă. “Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că în perioada mai 2014 – februarie 2016, un bărbat, de 60 de ani, din comuna Argetoaia, judeţul Dolj, sub pretextul că este un funcţionar public, ar fi obţinut, fără drept, diferite sume de bani, de la persoane vârstnice. Prejudiciul cauzat prin desfăşurarea acestei activităţi infracţionale este de aproximativ 5.000 de lei. În urma probatoriului administrat, suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, arată IPJ Gorj.
Înainte de închiderea ediției Gheorghe Teodorescu a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here