Pedelistul Nanu, clientul social-democratului Pecingină

285

Fostul director al Carierei Peşteana, Gabriel Nanu, a solicitat serviciile avocatului Gheorghe Pecingină, în litigiul deschis cu Complexul Energetic Oltenia. Nanu este supărat că a fost detronat din funcţia de director şi pus adjunct şef de secţie, cu patru clase mai puţin.

În dorinţa de a câştiga funcţia pierdută, pedelistul Nanu nu a mai ţinut cont că cel care îl apără în politică îi este rival, apelând astfel, cu încredere, la avocatul social-democrat, Pecingină. Mai mult i-a solicitat apărătorului său să-l ajute într-un litigiu în care se vede neîndreptăţit din motive politice. “Îl reprezint pe Gabriel Nanu şi spun cu mâna pe inimă că are dreptate. Voi face tot ce ţine de mine să câştig şi să-l repun pe funcţie. El a fost schimbat nu cu una, nu cu două ci patru trepte. Eu consider că în mod ilegal, mă refer la modalitatea prin care s-a procedat. Asta m-a determinat să îi accept dosarul”, a declarat Pecingină care susţine că schimbarea lui Nanu s-a făcut de către fosta conducere a CEO. Chiar dacă a acceptat dosarul “Nanu”, Pecingină a menţionat că nu ar face acelaşi lucru pentru pedeliştii Daniel Burlan sau Corneliu Gârjoabă, care, în opinia sa, au greşit profesional. “Sunt unii dintre oamenii care au creat probleme enorme pentru angajaţii din sectoarele respective”, a declarat Pecingină, criticându-l pe Burlan că nu a acceptat, recent, în audienţă nişte salariaţi de la Motru, pe care i-a pus să aştepte toată ziua pe băncile din faţa Prefecturii.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here