Pedeapsă cu executare pentru o evazionistă recidivistă!

1652

Magistrații gorjeni au decis condamnarea la închisoare cu executare a unei femei implicată în două dosare penale de evaziune fiscală și în care a fost deja găsită vinovată. Nadia Stănescu a fost judecată alături de alte persoane pentru că nu ar fi plătit la timp taxele și impozitele către bugetul de stat, folosind facturi fictive în acest sens, sentințele prin care ea a fost găsită vinovată fiind pronunțate în ultimii doi ani. În ambele a fost condamnată pentru faptele sale, inclusiv cu executare, dar acum magistrații au considerat că se impune contopirea acestora și menținerea inculpatei după gratii pentru o perioadă mai mare. „Anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere privind pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, (…) contopește pedepsele principale și aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care adaugă un spor fix de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (8 luni închisoare), urmând ca intimata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenție.(…)Deduce din pedeapsa complementară stabilită anterior perioada executată de inculpată, începând cu data de 12 noiembrie 2018 (data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 31/20 februarie 2018)”, se arată în verdictul Tribunalului Gorj, care nu este definitiv.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here