Pe muchia democraţiei

390
Singura veste bună a zilei de ieri e aceea că în anul 2014 vom scăpa de Băsescu, iar cea proastă că, după rezultatul alegerilor, penalul Ionel Manţog scapă! Vai de noi, cei mulţi, care nu vrem să plecăm din această ţară, în care nu se schimbă nimic.

Şi conform gândurilor unui istoric – academicianul Florin Constantiniu – poporul este alcătuit din oi şi guvernul din lupi. De genul Radu Berceanu, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi alţii, precum fostul secretar de stat Ionel Manţog. Cine ne garantează că nu se vor înmulţi cazurile Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea?

Cei mai mulţi aşa-zişi analişti s-au grăbit, duminică seara, să afirme că institutele de sondare a opiniei publice, sau ce-o fi ele, INSOMAR, CURS şi CCSB au purces la o manipulare. Aşa s-a interpretat anunţarea drept câştigător aproape detaşat a lui Mircea Geoană. Doar CSOP/IRES a venit în jurul orei 21 cu un procentaj de balotaj – în genul 50%-50%, ori chiar l-a dat învingător pe Traian Băsescu. Când, de fapt, institutele cu pricina luaseră în calculul pentru exit-poll-urile lor, cu precădere, doar populaţia din zona urbană şi mai puţin ori aproape deloc pe cea din mediul rural, acolo unde s-au petrecut şi au fost posibile uriaşele fraude invocate de contestatarii PSD-PC şi PNL ai rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Aşa cum şi-a dat cu părerea autorizată politologul Andrei Ţăranu, la rece, a doua zi. Tot domnia sa a remarcat că estimările institutelor de sondare nu au luat în calcul chiar deloc voturile din străinătate. În Republica Moldova, de pildă, Traian Băsescu a primit nemeritat aproape 95% din voturile electoratului moldovean. Aşa se face că la voturile din secţiile speciale din străinătate, Traian Băsescu a fost votat de 115.831 alegători, iar Mircea Geoană doar de 31.045!
Mă îndoiesc de rapoartele ProDemocraţia, care a avansat ideea că nu s-au descoperit nereguli importante, iar raportul oficial al OSCE încă nu se cunoaşte. Totuşi, inclusiv la alegerile trucate din Republica Moldova, lăsate cu incidente groaznice, acelaşi OSCE n-a văzut nimic nelalocul unor alegeri democratice. Cum s-o facă în România, ţară ce are de 20 de ani un surogat de democraţie!
Una peste alta, neluarea în seamă a voturilor din Diaspora şi prea puţin a voturilor din mediul sătesc de respectivele trei institute i-au făcut de ocară pe cei doi candidaţi Mircea Geoană şi Crin Antonescu.
Al doilea fiind ieşit din cursă înaintea turului doi dar devotat trup şi suflet coaliţiei anti-Băsescu. Ambii sunt tineri şi valoroşi, recunosc. Numai că amândoi au îndoielnice staff-uri de campanie, care-au uitat de aceeaşi situaţie la exit-poll-urile din 2004, când s-a întâmplat aproape la fel cu Adrian Năstase, perdantul de atunci tot în faţa lui Traian Băsescu.
Calmul şi umorul societăţii româneşti s-a văzut şi după risipa de şampanie şi de declaraţii super-optimiste ale perdanţilor de acum – Mircea Geoană şi Crin Antonescu. Iar Mircea Geoană, fostul(oare?) „prostănac” a ţinut discursul vieţii lui. În care-l sfătuia diplomatic pe preşedintele Băsescu să aibă decenţa necesară şi să se recunoască învins. Controversatul învingător Traian Băsescu, aflat la sediul de campanie sau la PD-L, nici nu mai are vreo importanţă, n-a băut şampanie, fiind unul care, se zice, preferă wisky-ul. Şi la victorie sigură şi când situaţiile-i permit să se dedea la băutura imperialistă. În după amiaza de ieri, Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, anunţa contestarea alegerilor prezidenţiale la Curtea Constituţională şi o şedinţă la vârf a liderilor social-democraţi, la ora 17. Ce s-o fi stabilit, încă nu ştim.
A fost un vot straniu, cu sondaje inexplicabil de false, ca să nu zicem de-a dreptul proaste din partea unor institute ce s-au descalificat. Vorba primarului Sibiului, Johannis Klaus, nu doar clasa politică a rămas repetentă, dar şi institutele respective au fost penibile. Aşa că, trebuie să apară şi să performeze o nouă clasă politică, iar un candidat de talia lui Mircea Geoană să nu se mai încreadă în deplorabilele institute. Cu astfel de sondaje mincinoase, din păcate, preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a culcat duminică seara preşedinte pe cinci ani şi s-a sculat un ditamai „Prostănak”.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here