Patru rromi români, reţinuţi pentru furtul a 400 de tone de cupru în Franţa

169

furt cupruPatru rromi de origine română au fost reţinuţi de forţele de ordine franceze, fiind suspectaţi că ar fi şefii unei organizaţii infracţionale.

 

 

 

 

Organizaţia ar fi responsabilă de furtul a peste 400 de tone de cupru în Franţa. 180 de jandarmi francezi au făcut o incursiune în patru tabere de rromi. În urma acestei acţiuni, conform comandantului garnizoanei de jandarmerie din Lunel, Cyril Cuvillier, „au fost confiscate telefoane, documente de transport pe autostradă, burghie şi pânze de flex, precum şi 80 de kilograme de cupru care urmau să fie reciclate”. Acţiunea jandarmeriei a vizat reţinerea a patru rromi de origine română bănuiţi că sunt şefii organizaţiei infracţionale responsabile de furtul a peste 400 de tone de cupru în Franţa, în toamna anului 2011. „Ei sunt cei care nu se murdăreau niciodată şi care se ocupau cu recuperarea banilor şi transferul lor în România”, a declarat Cuvillier referindu-se la cei patru romi. În cadrul unei alte operaţiuni recente, aproximativ 40 de rromi de origine română au fost reţinuţi, dintre care 23 sunt încă cercetaţi iar 21 au fost închişi. Cuprul furat era vândut la kilogram către centre de reciclare, prejudiciul adus de această grupare fiind estimat la două milioane de euro.

 

 

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here