Patru români eliberaţi şi unul mort în Algeria

372

Cei patru români din Algeria au ajuns, în urmă urmă cu puţin timp, în România. Aceştia au scăpat atacului terorist asupra complexului în care lucrau, spre deosebire de un coleg de-al lor, care a fost luat ostatic de terorişti, iar apoi a fost ucis.

Bărbaţii aşteaptă să ajungă la familiile lor, în localitaţile unde domiciliază, respectiv, Bucureşti, Constanţa şi Ploieşti şi Piteşti. În momentul atacului, cei cinci muncitori din Algeria se aflau în complexul de exploatare a gazelor în care lucrau, unde, din nefericire, unul dintre ei a fost ucis de teroriştii algerieni.

Românul ucis în atentatul terorist din Algeria, Ionuţ Tiberiu C., avea 36 de ani şi era din comuna prahoveană Bărcăneşti. Familia bărbatului spune că nu ştie, deocamdată, amănunte despre cele întâmplate în Algeria.

Unul dintre prizonierii români a reuşit să scape cu ajutorul unui telefon mobil. Ministerul de Externe a făcut public faptul că ostaticul a reuşit să contacteze misiunea diplomatică română chiar în timpul atacului terorist. Oficialii l-au îndrumat tot timpul cum trebuie să procedeze pentru a-şi salva viaţa.

Armata algeriană a intervenit în forţă, cu tancuri şi elicoptere. Asaltul s-a soldat cu zeci de victime de ambele părţi. Mai multe guverne, printre care cel american, cel francez şi cel britanic, au criticat intervenţia armatei algeriene.

În complexul In Amenas lucrau sute de străini, dar şi algerieni. Instalaţia se află în deşertul Sahara, aproape de Libia şi la 1.300 de km de capitala Alger. Un grup de terorişti afiliaţi Al Qaida au luat ostatici sute de angajaţi, algerieni şi străini, cerând retragerea trupelor franceze din Mali. Ulterior, atacatorii au propus eliberarea ostaticilor în schimbul unor deţinuţi din Statele Unite.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş


 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here