Patru lucrări ale specialiștilor CEO, la SIE 2016

368

Complexul Energetic Oltenia a participat, în perioada 26-28 octombrie 2016, cu patru lucrări, la Simpozionul Național de Informatică, Automatizări și Telecomunicații în Energetică – SIE 2016, desfășurat la Sinaia.

În cadrul sesiunilor de discuții au fost dezbătute problemele de actualitate practică, ce preocupă majoritatea specialiștilor implicați, în domeniul energeticii: sisteme informatice pentru operatorii și participanții la piața de energie electrică; sisteme informatice pentru managementul activităților tehnico-economice și de gestiune a companiilor; sisteme informatice pentru conducerea operativă prin dispecer a instalațiilor energetice; sisteme de protecții și automatizări pentru linii, stații și centrale electrice; sisteme de automatizare la nivel de rețele și SEN; Smart Grids; tehnologii moderne de realizare a sistemelor de transmisiuni de date.
La ediția din acest an, reprezentanții CE Oltenia au prezentat patru lucrări: “Creșterea eficienței Energetice prin modificări aduse Sistemului Automat de Reglare a Arderii în Cazanele Nr. 4 și 5 din SE Turceni”, autori: Ing. Leu Ionel – Sucursala Electrocentrale Turceni și Ing. Bralostiteanu Radu – Sucursala Electrocentrale Turceni; “Echipamente (protecții numerice) utilizate în menținerea siguranței în funcționare a generatoarelor și transformatoarelor de putere din SE Turceni”, autori: Ing. Gîlceavă Ion – Sucursala Electrocentrale Turceni, Ing. Nițulescu Daniel – Sucursala Electrocentrale Turceni; “Sistem numeric de comandă alimentare servicii proprii grup de 330 MW – SE Rovinari”, autori: Ing. Marius Bizga – Sucursala Electrocentrale Rovinari, Ing. Alin Corbeanu – Sucursala Electrocentrale Rovinari; “Aplicație software pentru exportul datelor din DCS folosind standardul OPC”, autori: Ing. Corbeanu Alin – Sucursala Electrocentrale Rovinari, Ing. Mihai Emil Viorel– Complexul Energetic Oltenia, Ing. Bizgă Marius – Sucursala Electrocentrale Rovinari.

Simpozionul Național de Informatică, Automatizări și Telecomunicații în Energetică – SIE este o manifestare științifică anuală, inițiată și promovată de Societatea Inginerilor Energeticieni din România (SIER) în anul 1996.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here