Patriarhia sprijină sinistraţii din Oltenia

562

Patriarhia şi Televiziunea Română iniţiază campania umanitară ,,Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!”, în urma inundaţiilor din sudul ţării, anunţă Biroul de presă al Patriarhiei, într-un comunicat remis joi. În scopul ajutorării celor afectaţi de revărsarea apelor din ultimele zile, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii şi preoţii de la parohii şi mănăstiri, mai ales din partea de sud a ţării, ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, între 1 şi 14 august, să organizeze, la centrele eparhiale, protoierii, parohii şi mănăstiri, colecte constând în produse neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, conserve), apă plată şi minerală, produse de igienă, pături etc.Bunurile colectate vor fi trimise la Centrul eparhial Craiova pentru sinistraţii din judeţul Gorj, la Centrul eparhial Râmnicu Vâlcea pentru sinistraţii din judeţul Vâlcea şi la Centrul eparhial Slatina pentru sinistraţii din judeţul Olt. Produsele colectate vor fi distribuite în localităţile afectate de inundaţii prin intermediul consiliilor şi comitetelor parohiale, sub îndrumarea preoţilor parohi şi coordonarea centrelor eparhiale amintite, care vor raporta periodic Patriarhiei Române modul în care au fost distribuite bunurile. Conform sursei citate, Patriarhia şi Televiziunea Română îşi exprimă speranţa ca, prin ajutorul oferit, oamenii greu încercaţi de inundaţiile din Oltenia să depăşească momentele grele prin care trec.

1 COMENTARIU

  1. Patriarhia sprijina „PE DRACUL „. Sprijin din vorbe si colectare de la oameni e apa chioara. Sa dea bani din conturile lor, din averile lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here