Parohia Steic cere daune de 10 miliarde de lei CE Oltenia

520

Judecătoria Motru a hotărât în luna februarie să-i dea câştig de cauză Parohiei Steic din judeţul Gorj care a deschis cu doi în urmă un proces împotriva Complexului Energetic Oltenia, a Unităţii Miniere de Carieră Lupoaia, a Diviziei Miniere şi chiar a ministerului Economiei şi Comerţului cerând daune pentru că lucrările miniere au distrus un lăcaş de cult. Magistraţii decid ca CEO să-i achite acestei parohii aproape 11 miliarde de lei vechi, bani cu care s-ar putea reface biserica, s-ar acoperi valoarea picturii interioare şi a terenului de aproape 2500 de mp şi strămuta clopotniţa. CEO a făcut însă apel, părţile urmând să se întâlneasă, din nou la instanţă, la finalul acestei luni, dar de data aceasta la Tribunalul Gorj.

Un lăcaş de cult din cadrul Parohiei Steic din judeţul Gorj a fost distrus de extinderea lucrărilor miniere haotice din ultimii ani. Reprezentanţii parohiei în cauză nu au acceptat însă cu uşurinţă acest lucru şi au acţionat îndreptându-se în instanţă împotriva celor pe care îi considerau vinovaţi pentru biserica şi terenul devastat de minerit. Procesul se deschide la Judecătoria Motru în vara lui 2012, la bară fiind chemaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri-Direcţia Generală Resurse Minerale Bucureşti, cei ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale tot din capitală, cei ai Conversmin SA Bucureşti, ai CEO şi ai UMC Lupoaia, dar şi oficiali ai actualei Divizii Miniere. Dovezile şi mărturiile prezentate în instanţă au determinat instanţa din Motru să le dea parţial dreptate reprezentanţilor Parohiei, decizându-se în februarie 2014 că buni de plată sunt cei de la CEO. Mai exact, instanţa “obligă pârâtele SC Complexul Energetic Oltenia SA, SC Complexul Energetic Oltenia SA- Sucursala Divizia Minieră Tg. Jiu și Unitatea Minieră de Carieră Lupoaia la plata sumei de 1.075.204,5 lei despăgubiri ce reprezintă valoarea de reconstruire la nou a lăcașului de cult «Parohia Steic», valoarea de strămutare a clopotniţei, valoarea terenului în suprafaţă de 2480 mp și valoarea picturii bisericești. Respinge în rest cererea. Obligă, în solidar, pârâtele SC Complexul Energetic Oltenia SA, SC Complexul Energetic Oltenia SA- Sucursala Divizia Minieră Tg. Jiu și Unitatea Minieră de Carieră Lupoaia la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.817,17 lei”. Sentinţa poate fi atacată cu apel.

Proces anevoios, trei ani pe rol
Pe 6 mai, dosarul ajunge pe rolul Tribunalului Gorj, reprezentanţii CEO nestând pe gânduri şi făcând apel la această instanţă împotriva sentinţei Judecătoriei Motru. De fapt, CEO-ul atacă sentinţa de la jumătatea lunii aprilie, dar abia pe 28 mai procesul va începe la Tribunalul Gorj. La procesul de pe fond s-au adus nenumărate rapoarte de expertiză şi experţi care să vină în ajutorul părţilor. În instanţă s-a prezentat şi raportul de expertiză a unui expert restaurator care a estimat valoarea pagubelor create de unităţile miniere Parohiei Steic, rămase fără biserica veche şi fără terenul pe care se afla aceasta. Reprezentanţii Parohiei speră ca la finalul procesului să reuşească, cu banii CEO, să reconstruiască vechiul lăcaş de cult, a cărui valoare pentru credincioşi este inestimabilă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here