Pârâul Sohodol are proprietar pe persoană fizică! Autoritățile închid ochii

438

Un cetățean din Târgu-Jiu, proprietarul unui teren situat în satul Stroiești, comuna Arcani, a fost reclamat la Sistemul de Gospodărire a Apelor(SGA) Gorj, pe motiv că și-ar fi îngrădit proprietatea, încălcând Legea Apelor 107/1996, nerespectând zona de protecție a pârâului Sohodol. Mai exact, Horațiu Lucian Pistol și-a ridicat un gard înalt de aproape 3 metri pe ambele laterale ale proprietății sale, extinzând însă construcția până în albia pârâului care îi delimitează terenul.

Vecinii lui Pistol au reclamat acest lucru inițial la SGA Gorj și apoi la Primăria Arcani, solicitând organelor abilitate să dărâme porțiunea de gard care a încălcat în jur de 15 metri din zona de protecție a pârâului amintit, dar și sancționarea proprietarului pentru mizeria abandonată pe malul pârâului Sohodol, în dreptul terenului acestuia. Sesizările făcute însă la începutul acestei luni au impus verificări la fața locului, în absența proprietarului care nu este de găsit nici măcar pentru acești verificatori. Printr-o adresă transmisă reclamanților, SGA Gorj confirmă faptul că, în teren, inspectorii instituției au constatat că “cele sesizate se adeveresc în sensul că domnul Pistol Horațiu Lucian a început construirea unui gard ce delimitează proprietățile, gard ce este amplasat și pe zona de protecție a pârâului Sohodol”. Cele întâmplate au fost reclamate pe 1 iunie și prefectului de Gorj, Ciprian Florescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here