Pandurii revine în meciurile oficiale. Găman: Am încredere în băieții mei

1474

Pandurii Târgu Jiu se așteaptă la o confruntare extrem de dificilă pe teren propriu. Astăzi se reia Liga a treia, iar pe Stadionul Municipal vine Viitorul Şimian, una dintre formațiile care încă speră la play-off. Pandurii are mai mult cu 5 puncte în clasament, dar antrenorul Mario Găman spune că mehedințenii au prima șansă în meciul din runda cu numărul 16. Pandurii a avut interdicție la transferuri în această iarnă și are, în continuare, jucători de bază accidentați. ,,Ne așteaptă o partidă dificilă împotriva unei echipe cu foarte mare experiență, care a făcut și trei-patru transferuri foarte bune. Este o echipă care pe hârtie pare favorită, dar eu am încredere în tinerețea băieților mei, am încredere că vor respecta exact ceea ce am pregătit și, la ora jocului, o să facă exact ceea ce trebuie să facă ca să nu fim surprinși. Avem problemele bineștiute cu accidentările. Săptămâna aceasta, Trușescu, Pleașcă și Mensah au făcut cu echipa, dar să vedem dacă vor reuși să evolueze măcar 15-20 de minute, pentru că avem nevoie de aportul lor”, a declarat principalul formației noastre.
Găman a recunoscut că un egal nu e de aruncat, dar spune că a pregătit meciul la victorie. ,,Nu m-aș mulțumi cu un rezultat de egalitate, am pregătit acest joc pentru a-l câștiga. Bineînțeles, în dinamica jocului, în deznodământul final, nu ar fi rău pentru noi, pentru că am păstra distanța față de ei. Vom obține cele trei puncte dacă nu vom face greșeli individuale și vor fi respectate sarcinile de joc”. Tehnicianul gorjean a făcut un nou apel către public să vină la meci. ,,Îmi doresc nespus de mult să vină oamenii la meci, pentru că este primul joc în care putem evolua cu spectatori, fără nicio restricție, și fac apel la toată lumea, la toți gorjenii și la toți susținătorii acestei echipe, să vină la stadion. Vrem să demonstrăm pe teren că au ce să vadă. Le propunem o echipă nouă, vrem să reconstruim acest club și, la sfârșitul celor 90 de minute, să ne bucurăm împreună. Vrem să le redăm spiritul acesta de gorjean, care odată făcea furori în țară”. Găman s-a referit și la situația internațională îngrijorătoare. Conflictul continuă în Ucraina, iar sportivii ruși au de suferit din cauza sancțiunilor dictate de forurile internaționale. Viitorul este incert pentru toți competitorii, crede tânărul antrenor. ,,Din păcate trăim momente grele. Am scăpat de pandemie, dar am dat în alte lucruri. Nu e ușor nici pentru sportivii din Rusia să vadă că nu mai sunt agreați, sunt excluși din toate competițiile. Ne temem cu toții, pentru că lumea este imprevizibilă. Trebuie să ne adaptăm, să fim pregătiți pentru orice. Am ajuns să ne pregătim pentru lucruri neprevăzute în 2022. Apar cam des din păcate”. Primele patru echipe pătrund în play-off în acest sezon al eșalonului terț. Mai sunt trei runde de jucat din sezonul regular.

Liga 3, Etapa 16
Vineri 11 martie 2022, ora 15.00
CSM Deva – Armata Aurul Brad
Pandurii Târgu Jiu – Viitorul Şimian
Sâmbătă 12 martie 2022, ora 15.00
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Jiul Petroşani
Voinţa Lupac – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița
Progresul Ezeriş – ACS Viitorul Târgu Jiu 2
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here