CUVÂNTĂTORUL PARASTASELOR. În permanentă căutare de zâzanie între adversarii politici, preşedintele-jucător Traian Băsescu a devenit un fel de cuvântător al parastaselor de orice fel. A îngropat economia ţării, sănătatea prin subfinanţare, regionalizarea, exploatarea rezervelor aurifere în beneficiul ţării prin autoproclamarea sa ca avocatul nepoftit al proiectului Roşia Montană, de care se dezice până şi aghiotantul său Emil Boc.
Mai ieri, tot Zeus ne-a anunţat că a descoperit încă o misiune imposibilă – finalizarea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti până la 31 decembrie 2011.
REUNIFICAREA MOLDOVEI CU ROMÂNIA, ŞANSĂ RATATĂ? După 20 de ani, aflăm un secret absolut uimitor. Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, susţine într-un interviu recent că, în 1991, Statele Unite ale Americii încurajau unirea României cu Republica Moldova. Domnia sa citează o rezoluţie a Senatului SUA, din 28 iunie 1991, prin care administraţia de la Washington era îndemnată „să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia paşnic dacă o doreşte reunificarea Moldovei şi Nordului Bucovinei cu România”. Profesorul Dan Dungaciu, fost consilier al preşedintelui Republicii Moldova, crede că, deşi acest tren a fost pierdut, lucrurile nu vor rămâne aşa. Şi aici ar fi multe de spus despre rolul nefast al preşedinţilor celor două ţări surori, de pe ambele maluri ale Prutului, Ion Iliescu şi Mircea Snegur. Doi rafinaţi diplomaţi ce au făcut jocurile Moscovei fără a se feri. Am ascultat, mai zilele trecute, la Radio România Actualităţi, un interviu cu ex-preşedintele de la Chişinău, în care folosea acelaşi limbaj de lemn ca al ex-ului nostru, Ion Iliescu. În plus, am fost membru al PUNR, în vremea preşedintelui acestui partid Valeriu Tabără, cel care l-a şi înmormântat, de altfel, participând la şedinţe unde era prezent şi Mircea Druc, fostul prim ministru de la Chişinău, în acea vreme. Domnul Mircea Druc a fost recompensat cu o funcţie de consul general al României, prin America de Sud, de către ex-preşedintele Ion Iliescu. Nu e încă timpul să le judecăm înşelătoria faţă de alegătorii din cele două ţări surori, dar trădarea intereselor naţionale de către trioul Iliescu-Snegur-Druc este un subiect pentru istoria neamului românesc.
DE CE NU-I ZIUA LIMBII ROMÂNE TOT TIMPUL? Ca unul care am trăit şi vremurile în care eram obligaţi să învăţăm limba rusă cântând, cum se spunea în epocă, bag seama că nici acum nu-i mai bine. Dacă Franţa îşi protejează limba în faţa avalanşei de neologisme – a se citi englezisme – nu văd de ce nu s-ar petrece acelaşi lucru şi la noi. Doar ne pretindem şi chiar suntem ţară francofonă. La fel cum iar nu văd de ce ar fi numai astăzi Ziua Limbii Române, ca sărbătoare cu mult fast pe ambele maluri ale Prutului. În fond, ziua limbii române ar trebui să fie tot timpul şi numai pe 31 august! La noi, numai o iniţiativă a Consiliului Naţional al Audiovizualului, condus de scriitorul Răsvan Popescu, ne-a mai adus aminte de maltratarea limbii române pe canalele audiovizualului din România. La cererea CNA, o echipă a Institutului de lingvistică al Academiei Române, coordonată de Rodica Zafiu, a monitorizat emisiunile de ştiri ale vreo 10-12 posturi de televiziune centrale. Dintre cele care nu respectă cum se cuvine limba română sunt citate ca exemple negative OTV, Kanal D şi 10 TV, în fapt şi printre cele mai imunde televiziuni, care au înregistrat cele mai multe greşeli de folosire a limbii române în emisiunile difuzate în perioada 1-31 mai. Totuşi, există o tendinţă generală de scădere a acestor erori în domeniul audiovizualului.
P.S. Încercând să aflu câte ceva despre Ziua Limbii Române de pe AGERPRES, mi-a fost imposibil. Nu doar televiziunile publice şi portocali de sub sigla TVR, cele care ne înşeală şi dezinformează tot timpul nu tratează subiectul. A fost nevoie ca Patriarhia Română să înfiinţeze Agenţia de ştiri BASILICA, postul de televiziune TRINITAS şi cotidianul LUMINA ca să mai afle lumea şi ceva despre români, românism, credinţă şi adevăruri simple şi dătătoare de speranţe pentru cei din România şi Republica Moldova.
Ion Predoşanu
