Osândirea torționarilor sau biruința torturii

280

Bineînțeles că, torționarii din închisorile comuniste care și-au supus la chinuri inumane și degradante semenii închiși pe nedrept, trebuiau și trebuie să plătească.

În primul rând, măcar pentru faptul că rudele celor care au pierit, schingiuiți de mâna acestor măcelari și-ar vedea, într-un fel, alinată durerea și ar putea accepta mai ușor, cele întâmplate. Apoi, cred că punerea la zid a călăilor până acum, ar fi fost un prilej bun pentru justiția română, să arate că ea condamnă faptele săvârșite cu o cruzime inimaginabilă, pe care nu poate să le lase nepedepsite. Dar, cel mai mult, cred că regimul democratic, instaurat în România după 1990, ar fi trebuit să îi judece și să îi condamne pe acești criminali, pentru a transmite un mesaj ferm, că indiferent de regimul în care ai trăit, indiferent de legile abuzive ale statului totalitar, în numele cărora ai acționat și, indiferent de timpul scurs, crimele pe care le comiți nu rămân nesancționate.
Bineînțeles că, astăzi, după atâția ani în care puteau fi pedepsiți și nu s-a făcut nimic în acest sens, când majoritatea celor care mai sunt în viață, au vârste cuprinse între 81 – 99 de ani, modul în care înțeleg televiziunile să îi atace lasă, pur și simplu, de dorit. Avântul unor jurnaliști, care îi urmăresc pe stradă, îi hărțuiesc cu întrebări, doar-doar, le-or smulge o dovadă de recunoștință a crimelor pe care le-au făcut este, de-a dreptul, jenant pentru o țară care se vrea europeană și modernă.
Bineînțeles că, unii vor spune că nu are rost să ne văicărim, că indiferent de vârsta lor, de timpul trecut și de cât va dura procesul, merită să le facem sfârșitul vieții un iad. Merită să îi facem să simtă, măcar o adiere din cruzimea pe care au simțit-o cei pe care i-au torturat. Adică, să le plătim cu aceeași monedă sau, mai bine spus, ochi pentru ochi și dinte pentru dinte.
Nimic mai adevărat, călăii merită și trebuie să plătească. Orice încercare a lor de a fugi de răspundere, de a se disculpa prin îndeplinirea datoriei, îi face și mai vinovați. Insolența lor, trebuie atinsă cu biciul justiției așa cum aceștia își atingeau victimele, la propriu, cu biciul, practicând așa-zisele “metode de reeducare”.
Numai că, atacul furibund al televiziunilor, din ultima perioadă, nu face decât să determine reacții, aproape la fel de violente, ale oamenilor. Într-una din zilele trecute, pe pereţeii imobilului din centrul Bucureştiului unde locuieşte un fost torţionar, acum în vârstă de 88 de ani, şi pe blocul de vis a vis au apărut mesaje de genul “Cioc, cioc… Torţionare, eşti acasă? Morţii nu te lasă” sau “Visinescu – CRIMINAL, judecat la Tribunal”. Toate acestea, mă fac să mă întreb dacă chiar nu putem mai mult de atât, dacă cei 60 de ani care au trecut peste noi, au trecut degeaba, dacă nu, oare, acționând așa, râmânem la același nivel la care a rămas și torționarul care afirmă că “doar a îndeplinit o funcție”.
N-aș vrea să fiu acuzat de părtinire. Nu atunci când atrocitățile comise au fost unele dintre cele mai grave, nu atunci când cei care au îndeplinit “doar o funcție”, au făcut din acea funcție un mijloc prin care au semănat teroare. Dar cred că a venit momentul ca societatea românească să acționeze serios, firesc, fără sete de sânge, doar cu scopul de a pedepsi ceea ce trebuie pedepsit.
Un proces corect, oricât ar dura, care să impună măsuri atât coercitive dar, mai ales, corective, reparatorii, cred că ar fi mult mai echitabil.
Bineînțeles că, lucrurile sunt departe de a fi așa cum ar trebui să fie. Bineînțeles că, familiile victimelor acestor călăi, nu vor primi niciodată alinare. Ba, mai mult, vor trece din nou, prin chinurile groaznice ale aducerii aminte. Bucuria lor, rămâne doar faptul că, cei pe care i-au pierdut au învins, i-au învins pe torționari, au învins un regim care își propusese să distrugă ce era curat în ei, au învins tortura. În schimb pe noi, astăzi, căutând pietre să aruncăm în torționari, ne poate birui tortura…
Alin Dobromirescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here